Mircea Eremia nu s-a mai ascuns și a recunoscut că într-o relație și-a înșelat partenera. Iată cum a gestionat acesta situația atunci când a fost prins!
Mircea Eremia este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară. Datorită talentului său, dar și a modului în care arată, vedeta are parte de foarte multă atenție din partea sexului frumos. Recent, cântărețul a dezvăluit câteva detalii de-a dreptul șocante despre una dintre fostele sale relații.
Mircea Eremia și-a înșelat iubita
Artistul a avut de-a lungul timpului destul de multe relații cu femei frumoase, care, din păcate, nu s-au încheiat tocmai așa cum acesta și-ar fi dorit.
Vina a fost de cele mai multe ori a amândurora, însă cântărețul a recunoscut recent un lucru pe care nu foarte multă lume îl știe. Mai exact, Mircea Eremia a mărturisit că și-a înșelat una dintre partenere, dar și că a fost prins de către aceasta. Un lucru pe care vedeta a vrut să îl lămurească odată pentru totdeauna a fost situația controversată cu fosta lui care a aflat din presă că nu mai sunt împreună.
Citeste si: Doamne, câtă durere! Ce a apărut în fața casei Mihaelei, tânăra mămică din Teleorman ucisă de soț! Toată lumea a înmărmurit la înmormântarea femeii... este de nedescris- kanald.ro
„Sunt o persoană căreia îi place ca atunci când dă un mesaj să i se răspundă cât mai repede. Atunci s-a întâmplat să se întârzie răspunsul și chiar aveam emisiune. Nu mai contează. A fost și din partea mea un gest de nematurizate. Nu era una dintre cele mai serioase relații. Întotdeauna ca artist oportunitățile sunt multe când ieși în oraș sau mergi la evenimente. Da, am înșelat. A fost o vizită neașteptata din partea fostei de care mă despărțisem cu câteva zile înainte și m-a prins cu mâța în sac.
Nu a ieșit nimic urât. A înțeles și ea și am știut și eu să gestionez situația.”, a declarat artistul, potrivit antenastars.ro.
Citește și: "Mă pregătesc să o cer de nevastă" Mircea Eremia și Maria Lungu formează un cuplu! Artistul dat tot din casă!| EXCLUSIV
Ce își dorește fratele Alinei Eremia de la iubita sa
Mircea Eremia nu este un bărbat cu foarte multe pretenții greu de îndeplinit în ceea ce privește o relație.
Însă, există un lucru pe care acesta și l-ar dori de la partenera lui de viață, mai exact ar vrea ca femeia să îi înțeleagă meseria, dar și modul său de a fi.
Artistul a mărturisit că nu îi place îi place să refuze o persoană în mod direct, dar și că mereu a căutat să fie înconjurat de persoane care să îl liniștească și să îi ofere o stare bună.
„Să fiu sincer nu îmi place să dau un refuz direct. Îmi place să vorbesc cu o fată cu respect și să mă încadrez în categoria de prieteni. Întotdeauna am casata persoane în jurul meu, prieteni sau femei, care să mă liniștească, să îmi ofere o stare bună și să mă înțeleagă cu meseria pe care o am.”, a mai adăugat cântărețul.
Citeste si: A sosit răspunsul mult așteptat! Mama Andreei Cuciuc, Diana, a răspuns în detaliu la preavizul pe care l-a primit de la jurist, în numele lui Nicolae și al lui Cristian Botgros: "Vă informez despre poziția avută!"- kfetele.ro
Citeste si: Cristian Botgros i-a cerut ceva ce niciun tată nu ar vrea SĂ AUDĂ VREODATĂ: "Am fost supărat și am plâns.Trebuie să își asume" Cuvintele fiului său din spital i-au rămas întipărite în suflet: "Îmi spunea să..."Corneliu Botgros NU va uita niciodată acea zi- radioimpuls.ro
Citește și: Mircea, fratele Alinei Eremia, chinuit de boală: ”Nu am putut să...”