
kanald.ro
Actualitate
Val de viroze puternice afectează mii de copii! Din ce cauză a apărut o creștere a numărului de infecții respiratorii?
Mii de copii sunt, în acest moment, diagnosticați cu viroze mai mult sau mai puțin contagioase. Totuși, numărul alarmant de răceli ce afectează în această perioadă populația, îi îngrijorează pe medicii de familie.
Aceștia sunt vizitați zilnic, la cabinetul medical, de cel puțin câte o familie cu un copil suferind de infecții respiratorii.
Valul de viroze vine pe fondul unei slăbiri a imunității, cauzată de portul îndelungat al măștii de protecție.
Citeste si: A început administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer. Unde a avut loc imunizarea?
“ În timpul pandemiei, odată ce am impus măsuri care previn transmiterea infecțiilor respiratorii, acum, când am renunțat la aceste măsuri, toate infecțiile respiratorii devin cât se poate de evidente.
Simptomele răcelilor, ce devin din ce în ce mai răspândite printre copii, sunt asemănătoare cu cele ale variantei Delta, anunță experții în sănătate.
“ Haideți să facem un efort în această perioadă să încercăm să ne gândim că suntem într-un prag de val patru și prin reluarea acestor măsuri banale putem să întârziem sau să limităm apariția valului patru, alături de creșterea acceptării vaccinării care sper să se întâmple, pentru că pericolul este iminent .” a mai spus medicul de familie Gindrovel Dumitra.
Totodată, medicii recomandă populației să se spele cât mai des pe mâini cu apă și săpun, să folosească dezinfectanți pe bază de alcool și să păstreze distanța socială.
“ Vreau să atrag atenția, încă în acest moment nu a fost ridicată această restricție în spațiile închise, dar populația percepe relaxarea pe care o avem în acest moment renunțând și la mască în spații închise. Trebuie să reluăm acest obicei în spații închise care ne protejează nu numai de varianta care va veni cât și de infecțiile banale sezoniere.