kanald.ro
Sport
Mihai Stoica a vorbit despre cea mai nouă achiziție a rapidiștilor, Ermal Krasniqi: „E o afacere bună făcută”
Rapid București a anunțat că a bătut palma cu CFR Cluj pentru mutarea fotbalistului Ermal Krasniqi.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului, nu și-a ascuns surprinderea în ceea ce privește transferul giuleștenilor, fiind de părere că odată cu această mutare, Claudiu Petrila ar putea fi trimis pe banca de rezerve.
Claudiu Petrila este împrumutat de CFR Cluj la Rapid până la finalul acestui sezon.
Mihai Stoica a mai subliniat faptul că CFR Cluj a făcut o super afacere, achiziționându-l pe Ermal Krasniqi cu 200.000 de euro, ulterior vânzându-l cu un milion.
Mihai Stoica: „La noi Gigi spune tot, cu cifre”
„Asemanătoare cu achiziţia noastră, Luis Phelipe, dublează anumite poziţii. Pe Luis Phelipe l-am văzut jucând în stânga, pe ax, pe când pe Krasniqi l-am văzut în stânga şi bandă dreaptă sistemul cu 5. Mi s-a părut interesant în prima poziţie.
Nu ştiu dacă s-au gândit să-l tripleze pe Petrila sau să-l folosească apărător în partea cealaltă, că trebuie să sară unul dintre jucătorii importanţi. Nu-l văd jucând număr 10. A jucat doar cu Petrescu în stânga, când a atras atenţia.
Iar cu Lazio probabil a fost o discuţie, dar poate nu s-a conceretizat. Asta e suma de 1 milion sau sunt zvonuri? La noi Gigi spune tot, cu cifre. E o afacere bună făcută de CFR, că l-a luat cu 200.000. Înseamnă că văd calităţi de 1 milion”, a spus Mihai Stoica, la Orangesport.
Citește și: Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Gigi Becali și-a făcut apariția
Daniel Pancu, neîncrezător șansele Rapidului
Deși Rapidul se află la o singură lungime de Universitatea Craiova, formația de pe poziția a treia, Daniel Pancu, selecționerul reprezentativei U21 a României, consideră că giuleștenii nu vor mai reuși să prindă top trei până la finalul sezonului.
„Rapid a avut întotdeauna problemele astea. Jocuri foarte bune cu echipele bune ale campionatului, jocuri mai puțin reușiste cu echipe mai slab cotate.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
E un lucru greu de schimbat pentru că, unul singur a reușit de când cunosc eu Rapidul și vorbim aici de Lucescu. Lucrul cel mai greu de câștigat este mentalitatea asta, nu neaparat de învingător, de primele echipe.
Le va fi la fel de greu ca și în sezonul trecut să termine în primele trei, sunt convins de asta, pentru că sunt echipe care sunt obișnuite cu aerul ăla tare, vorbim aici de trei echipe sigur: CFR, FCSB și Craiova”, a spus Daniel Pancu.