kanald.ro
Vedete
Mihai Bobonete și-a făcut curaj și i-a scris un mesaj Mădălinei Ghenea, când a văzut în ce ipostază îndrăzneață s-a afișat pe internet: "Ați vindecat mulți bărbați". Iubitul vedetei a reacționat imediat
Mădălina Ghenea a încins iar internetul, iar printre cei care au reacționat se numără iubitul ei, dar și comediantul Mihai Bobonete.
Mădălina Ghenea este una dintre româncele care s-au remarcat peste hotare datorită talentului și frumuseții de care dă dovadă.
Nu doar cu aparițiile televizate are succes, ci și cu postările din mediul online, acolo unde a adunat o mare comunitate de fani.
Mădălina Ghenea, în vizorul lui Bobonete
Și unde acum a încins din nou atmosfera, după un scurt pictorial incendiar, care a ajuns viral. Vedeta a publicat recent câteva fotografii cu ea, cel mai probabil de la o ședință foto, în care apare doar în lenjerie intimă.
Așa cum era de așteptat, în scurt timp imaginile de senzație au adunat zeci de mii de aprecieri și extrem de multe comentarii laudative. Dintre care, însă, unul a ieșit în evidență. Plin de umor, dar și apreciativ, comentariul lăsat de Mihai Bobonete, în dreptul imaginilor cu Ghenea, a stârnit amuzamentul internauților.
Și asta pentru că, în stilul caracteristic, comediantul a comentat mini-ședința foto a șatenei, ținând să sublinieze și binele pe care-l face vedeta internauțională prin postarea unor astfel de fotografii.
Mihai Bobonete și-a făcut curaj și i-a scris un mesaj Mădălinei Ghenea, când a văzut în ce ipostază îndrăzneață s-a afișat pe internet
El spune că odată ce dai cu ochii de un asemenea tablou, ca bărbat, te poți vindeca de orice afecțiune a ochilor.
„Sărut mâna! Aveți de grijă cu scaunele astea că eu am avut la fel și se deșurubează picioarele alea de metal și dacă scapă unul, scapă și alelalte de vă duceți dea berbeleacu. În rest, vă spun, gresia e Porcelanossa de calitate bună, nu alunecă la apă! Să vă dea Dumnezeu sănătate că ați vindecat mulți bărbați de cataractă cu pozele astea!”, este comentariul pe care Mihai Bobonete I l-a lăsat Mădălinei Ghenea, pe Instagram.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Ulterior, după reacția actorului de comedie, care a adunat zeci de aprecieri, a venit și comentariul iubitului Mădălinei Ghenea.
Jucătorul de tenis din Bulgaria, Grigor Dimitrov, a apreciat și el imaginile incendiare cu frumoasa româncă, ba chiar a ținut să își exprime public sentimentele față de model.
Doar câteva cuvinte au fost de ajuns să se înțeleagă că sportivul este pur și simplu dat pe spate de frumusețea româncei.
”🔥Dio Mio ❤️🔥❤️Mamma Mia 🔥”, a scris Grigor Dimitrov, pe Instagram, în dreptul ipostazelor sexy în care apare iubita lui.