kanald.ro
Vedete
Mihai Bendeac, de nerecunoscut din cauza medicamentelor și a substanțelor interzise. Mărturisirile fără perdea făcute de actor: ”Am ajuns într-un punct al depresiei…”
Mihai Bendeac a vorbit despre un episod dur din viața sa.
Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori de la noi, dar și unul dintre cei mai controversați, dar fiind faptul că nu s-a ferit niciodată să își expună părțile bune, ale vieții, intimitățile, nebuniile și supărările în fața fanilor.
Despre el se poate spune că are o carieră de succes, dar și o viață personală presărată cu multe picanterii, despre care nu s-a ferit niciodată să vorbească public.
Mihai Bendeac, de nerecunoscut din cauza medicamentelor și a substanțelor interzise
Mihai Bendeac, în depresie din cauza pastilelor, alcoolului și a substanțelor interzise
De exemplu, acum, în fața unei mulțimi, fostul jurat al emisiunii de umor a vorbit deschis despre o perioadă mai dură a vieții sale.
Atunci depresia l-a copleșit, iar el a alimentat starea psihică pe care o avea cu alcool, medicamente și substanțe interzise.
Faptul că nu se putea odihni, dar și pentru a avea creativitatea în munca pe care o face, scriitor și actor, Mihai Bendeac nu a mai ținut cont de nimic.
Asta până când a ajuns aproape de nerecunoscut, fiindu-i imposibil chiar să se ridice și din pat, să se hrănească ori să se odinească.
”De la 22 de ani și până în momentul ăsta eu nu am dormit niciodată fără somnifer, niciodată. Deci, sunt 14 ani, noapte de noapte, și nu sunt de astea somn ușor, levănțică, nu, tată. Ci chestii foarte puternice, care ușor, ușor îți afectează și creierul… După aia, bă, totuși, nu pot să fiu defazat în prima parte a zilei pentru că am luat somnifer. Și atunci, chimicale foarte puternice… dar nu pot să scriu așa pe gol, merge o sticlă de whisky. Da, dar scriu zilnic… Pai da, mă, dar dorm. Pai da, dar mâine o să fiu mahmur. Păi nu, că iau pastile și merg și substanțele interzise. Da, bă, dar și băut, și substanțe interzise și pastile. Da, bă, dar dorm că mâine iar pastile… Am ajuns într-un punct al depresiei, probabil că și substanțele m-au ajuns din urmă, în care timp de multe, multe zile, trei sau patru, n-am mâncat nimic, după două zile nu mai puteam să merg să fac p@p#. Făceam p@p# într-o sticlă sau mai multe sticle de lângă pat”, a spus Mihai Bendeac, conform unor imagini ajunse virale în mediul online.