kanald.ro
Actualitate
Mihai, băiețelul de 10 ani dat dispărut de bunică, a fost găsit. Plecase de acasă cu gândul să ducă PET-uri la un centru de colectare, ca să strângă bani. Își dorea din suflet o trotinetă
Băiețelul de 10 ani din Dâmbovița care fusese dat dispărut de bunica lui în urmă cu o zi a fost găsit de jandarmi.
Vești bune în cazul băiețelului în vârstă de 10 ani din Dâmbovița, dat dispărut de bunica lui în urmă cu o zi. Mihai a fost găsit de jandarmi la miezul nopții, într-o comună din apropiere. Micuțul i-a impresionat pe agenți atunci când le-a dezvăluit motivul pentru care a plecat pe jos de acasă.
Noaptea trecută, în jurul orei 00:10, Mihai a fost găsit în comuna Ulmi, la 25 de kilometri distanță de locuința sa. Micuțul nu a fost victima niciunei infracțiuni, însă le-a mărturisit jandarmilor că voia să ajungă la Târgoviște pentru a duce mai multe PET-uri la un centru de colectare și reciclare, iar cu banii pe care îi primea își dorea să își cumpere o trotinetă electrică.
„Aceştia l-au oprit, au efectuat verificări, în urma cărora a reieşit că este vorba despre minorul declarat dispărut de la domiciliu ieri, 16 septembrie”, transmite Jandarmeria Dâmboviţa.
Mihai, băiețelul dispărut în Dâmbovița
Doi frați gemeni din Târgu Jiu sunt de negăsit
O altă dispariție care pune Poliția Română pe jar este cea a celor doi frați gemeni din Târgu Jiu, Marian și Gheorghe. Adolescenții în vârstă de 15 ani au plecat de acasă ieri dimineață, pe 16 septembrie, și au mers la liceu. După ce au terminat orele însă, cei doi nu au mai ajuns acasă. Mama lor a alertat Poliția, iar autoritățile au început imediat căutările.