kanald.ro
Vedete
”Mi-au spus mulți medici” Adda s-a confruntat cu probleme înainte să devină mamă. Acum artista mai vrea un copil, dar și-ar pune viața în pericol: ”E riscant”
Adda și Cătălin Rizea au devenit devreme, spun ei, părinți, deși nu credeau că vor avea această șansă.
Adda și Cătălin Rizea formează un cuplu din 2016, atunci când în mod oficial și-au jurat iubire veșnică și iată că până acum au trecut testul timpului. Și tot atunci, imediat după nuntă, cei doi au și devenit părinți, având ambii puțin peste 20 de ani. Erau tineri și nepregătiți pentru un așa mare pas, mai ales că artista primise un diagnostic deloc plăcut pentru o femeie care-și dorește să devină mamă.
Acum are un băiat mare care a luat câteva ceva de la ambii părinți, este pasionat de fotbal și de muzică, dar la acea vreme, medicii îi spuseseră artistei că nu va putea rămâne însărcinată prea ușor.
Vedeta își amintește că sarcina sa a fost o adevărată surprinză, căci din cauza unor probleme la ovare, specialiștii o anunțaseră de faptul că nu va putea avea un copil pe cale naturală.
Dar iată că, așa cum spune cântăreața, Dumnezeu i-a binecuvântat cu un copil, care a venit devreme în cuplul lor și care i-a transformat total, declarându-se acum a fi o familie foarte unită.
”Am fost luați prin surprindere, mai ales că mie mi-au spus mulți medici că nu o să am cum să rămân însărcinată natural, din cauza unor probleme la ovare. Dar uite că ne-a binecuvântat Dumnezeu! Eram foarte tineri amândoi, dar am învățat împreună ce înseamnă să fim părinți și învățam și acum, în fiecare zi. Și mă bucur atât de tare că acum Alex e mare și avem o relație de prietenie foarte deschisă. Cred că suntem niște părinți destul de mișto. Suntem o familie unită și ne iubim din toată inima”, a spus Adda, conform Viva.
Atât de unită, încât pe lângă relația de părinți-copil, Alex găsește în Adda și Cătălin Rizea și doi prieteni. Însă, chiar și așa, subliniază artista, și în casa lor există reguli pe care cel mic trebuie să le respecte.
Nu sunt niște părinți prea duri, dar nici nu-și lasă copilul prea libertin, încercând mereu să gândească și să acționeze la fel în ceea ce-l privește pe minor.
”S-a întâmplat foarte rar să nu fim de acord. De obicei, gândim la fel, și asta e bine, pentru că astfel nu-l inducem pe Alex în eroare. Suntem prieteni și avem o relație deschisă, însă sunt și reguli. Copiii fără reguli nu cred că sunt atât de fericiți. Eu sunt mai panicoasă decât Cătălin în anumite situații, dar încerc să-i las cât mai multă libertate, pentru că e un viitor bărbat care trebuie să învețe să fie responsabil”, a mai declarat artista.
Cu ce probleme s-a confrutat Adda înainte să devină mamă
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Adda și Rizea mai vor un copil
Și cum se descurcă de minune în rolul de părinți, cei doi soți au luat în calcul, mai ales de când s-au mutat în casă nouă, să mai aducă un copil pe lume.
Cătălin Rizea a făcut anunțul cu ceva timp în urmă, spunând că vrea o fetiță, lucru pe care și-l dorește și artista, doar că situația acum nu le este favorabilă. Și asta pentru că Adda încă se luptă cu boala Lyme și co-infecțiile acesteia, care o țin sub tratament.
Mai are câteva luni de injectabil, după care, spune ea, dacă rezultatul analizelor va fi negativ, atunci va putea să se gândească la o a doua sarcină. Însă, momentan. ori în caz contrar, venirea pe lume a unui copil poate fi un adevărat pericol pentru ea.
”Mi-ar plăcea foarte mult (nr. să devină mamă). Toți ne dorim. Dar momentan mă axez pe sănătate. În momentul în care voi fi pregătită fizic să devin mamă din nou, se va întâmpla. Teoretic, orice femeie ar trebui să se testeze înainte să rămână însărcinată. Pentru că anticorpii se transmit la făt. Însă eu, de exemplu, având în vedere că sunt pe tratament, aș putea să rămân însărcinată, că e safe pentru copil. Însă e riscant pentru mine, deoarece corpul meu nu e refăcut complet”, a mai adăugat soția lui Rizea.