kanald.ro
Vedete
Mesajul pe care Iancu Sterp i l-a trimis lui Culiță, după ce a lipsit de la cununia civilă! Se întâmplă cu doar două zile înainte de nunta religioasă: „Să-ți dea Dumnezeu numai după sufletul tău”
Iancu Sterp i-a transmis un mesaj fratelui său, în ziua în care își sărbătorește ziua de naștere. Ce i-a spus lui Culiță Sterp?
Culiță Sterp își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Cu această ocazie fratele său, Iancu, i-a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare. Urararea acestuia vine cu puțin timp înainte ca el și aleasa inimii sale, Denisa Coțolan, să-și unească destinele în fața lui Dumnezeu.
Iancu Sterp, mesaj pentru fratele său
Este o zi importantă pentru Culiță Sterp, întrucât își sărbătorește ziua de naștere. Chiar dacă este în toiul pregătirilor pentru nuntă, Iancu Sterp și-a făcut timp pentru a-i transmite un mesaj emoționant fratelui său. Urarea a fost făcută prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde a postat o fotografie în care apar împreună.
Cu această ocazie, i-a urat „La muți ani” lui Culiță Sterp. Totodată, i-a spus că îl iubește, dovedind încă o dată ce relație specială există între ei.
„La mulți ani fratele meu mai mare și mai tare, să-ți dea Dumnezeu numai după sufletul tău bun toată viața ta! Te iubește frățiorul tău”, a scris Iancu Sterp în mediul online, în dreptul unei fotografii în care apare alături de fratele său.
Iancu și Culiță Sterp
Culiță Sterp a lipsit de la cununia civilă a fratelui său
În urmă cu doar câteva zile, Iancu Sterp și Denisa Coțolan au spus „Da” în fața ofițerului stării civile. Într-o zi atât de specială, aceștia au fost înconjurați de rude și prieteni. Totuși, Culiță Sterp și logodnica sa, Daniela Iliescu, nu au putut fi prezenți. Ulterior, artistul a lămurit absența sa. Se pare că acesta a avut obligații profesionale pe care a fost nevoit să le onoreze, întrucât erau planificate cu mult timp înainte.
„În legătură cu cununia lui Iancu și a lui Denisa vă spun două, trei vorbe pentru că tot am văzut comentarii pe aici aiurea. De ce nu am putut eu să fiu prezent? Ei bine, Iancu și-a pus cununia de vreo lună, maxim două. Eu aveam nuntă luată în Italia din vară, chiar din primăvară, nu mai știu exact, vreo 5-6 luni. Și foarte simplu: a trebuit să vin la nuntă la oamenii ăștia, sunt aici în Italia, n-aveam cum și dacă voiam să fiu prezent, pentru că așa a fost să fie.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
M-a sunat atunci când a pus cununia și mi-a zis că o pune cu o duminică înainte de nuntă, ai liber? N-am. Asta e, nu-i problemă, oricum au făcut doar în familie, mergem la nuntă și ne simțim bine la nuntă, pentru că acolo e important, nunta și cununia religioasă în fața lui Dumnezeu. Pe 27 octombrie, unde o să fiu și eu, dar ca să știți și voi așa, pentru că tot comentați unii aiurea. Sunt în Italia la nuntă, a trebuit să vin să-mi onorez contractul ăsta, că n-aveam cum să lipsesc de aici de la nuntă. Sunt contracte luate, nunți făcute, avansuri date. Nu e așa ușor.
Așa că le urez din suflet casă de piatră, toate cele bune și mulți copii să le dea Dumnezeu”, a explicat Culiță pe contul său de TikTok.