kanald.ro
Actualitate
Mesajul găsit de salvatori în telefonul Patriziei Cormos, una dintre fetele luate de viitură în Italia! Cristian este cautat fără încetare. Apropiații se roagă pentru el
Telefonul Patriziei Cormos, una dintre fetele decedate în apele râului Natisone, a fost găsit de salvatori.
Tragedia din Italia, în care 3 tineri și-au pierdut viețile, a cutremurat pe toată lumea! Patrizia, Bianca și Cristian au fost surprinși de curenții puternici atunci când voiau să realizeze câteva fotografii pe o mică insulă din râul Natisone.
Cei 3 tineri români au încercat să se salveze în ultimul moment, îmbrățișându-se, pentru a face față curenților, dar fără rezultat, fiind luați de o viitură puternică.
De asemenea, nu mai puțin de 3 zile au durat căutările pentru găsirea trupurilor neînsuflețite ale victimelor. Salvatorii, însă, au reușit să găsească la aproape un kilometru doar cadavrele celor 2 fete, Cristian fiind căutat în continuare de autorități.
De precizat este că înainte ca pompierii să găsească trupurile neînsuflețite ale celor 2 fete, aceștia au găsit, în primă fază, telefonul mobil al Patriziei, dispozitivul fiind cel care a oferit, de fapt, detalii legate de locul unde ar putea fi cadavrul tinerei, având în vedere că telefon avea un sistem care utilizează o dronă pentru a identifica poziția celulară, chiar și atunci când telefonul este închis. După investigații s-a depistat că pe telefonul Patriziei exista un mesaj SOS transmis către numărul de urgență 112.
Cristian nu a fost găsit până acum de pompieri
Pompierii care au găsit trupurile neînsuflețite ale celor 2 fete au făcut o serie de declarații sfâșietoare: „M-am apropiat de ea, ca să îi spun că sunt acolo, dar nu mi-a răspuns. Nu se mai putea face nimic”, „Mi s-a frânt inima pentru că şi eu am o fiică de 23 de ani”.
De precizat este că trupurile neînsuflețite ale celor două fete au fost depuse la o capelă din Italia. Din păcate, însă, trupul neînsuflețit al lui Cristian este încă de negăsit, pompierii căutându-l în continuare: „Ei erau pregătiţi, în felul lor, demni în durerea lor, reţinuţi. Se închide un capitol pentru două dintre familii, rămâne însă deschis pentru familia lui Cristian”, explică psihologul Hanna Harah.
Apropiații speră că tânărul va fi găsit curând: „A fost un şoc ceea ce s-a întâmplat. Trăim cu speranţă, cu nădejdea că încă Cristian ar mai fi în viaţă. Un elev cu o bună educaţie primită de la familie, un elev cu rezultate bune la învăţătură, pasionat de fotbal”, spune Ioan Cristian Ciorbă, director adjunct SC Tarna Mare.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
În același timp, și un preot a vorbit despre situația tragică, mărturisind că are speranța că tânărul luat de viitură în Italia va fi găsit, în cele din urmă : „Pentru Cristian mai avem încă un gram de speranţă. L-am întâlnit în urmă cu aprox 2 săpt când fratele său şi-a botezat băieţelul. Au venit din Austria cu familia”, mărturisește un preot.