WowNews logo WOWnews
Stories

Actualitate

Medic din UPU în ședința CJSU: ”Nu mai avem unde interna pacienţii!”. Prefectul de Sibiu: "Veniți cu propuneri!"

Tensiuni la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu

Voichița Halmaghi, locțiitorul șefului Urgenței din Sibiu, a anunțat în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență că în Spitalul de Urgență din Sibiu nu mai sunt locuri pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus. Prefectul de Sibiu, Mircea Creţu i-a cerut să vină cu propuneri.

„Vreau doar să sesizez un anumit aspect. Am ascultat şi vineri datele legate de număr de îmbolnăviri, ce măsuri s-au luat şi vreau totuşi să sesizez un lucru. La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de COVID, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obţinerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienţii care au nevoie de internare! Deci, în această perioadă, noi ne ocupăm de pacienţii cu forme grave şi severe, care se prezintă în Urgenţă, care sunt din urmă cu o săptămână pentru că devin gravi şi severi după o săptămână de evoluţie a bolii. Când era vorba de 60-80 de îmbolnăviri pe zi, pe judeţul Sibiu. Actualmente în ultimele zile au fost 100-120. Ieri s-au raportat 150.”, a declarat medicul Voichiţa Halmaghi.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

foto

Citeste si: Copil de zece ani, refuzat de un spital, pe motiv că nu sunt locuri la ATI: ”Ni s-a rupt sufletul”

Prefectul de Sibiu vrea propuneri

La auzul spuselor medicului, Voichiţa Halmaghi, prefectul de Sibiu, Mircea Creţu vrea propuneri.

„Veniţi atunci cu propuneri. Pe cuvânt! Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum.”, a declarat prefectul.

Discuțiile aprinse din cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu au pornit din cauza situației de la Spitalul Municipal Mediaș, unde, deși sunt două paturi de terapie intensivă, acestea nu sunt funcţionale. La Spitalul Municipal un bărbat de 65 de ani a murit așteptând să i se găsească un pat liber la ATI.

Citeste si: Mediaş: Un bărbat de 65 de ani, infectat cu coronavirus, a murit așteptând să se elibereze un pat la ATI