kanald.ro
Evenimente
Mărturia care poate arunca în aer ancheta crimei din Crângași! Atacatorii ar fi premeditat totul?! Fratele victimei rupe tăcerea: „A fost așteptat să vină, să-l omoare”
Fratele bărbatului care a fost ucis în Crângași a făcut o serie de declarații cutremurătoare. El crede că atacatorii au planificat totul.
Crima din Crângași, unde un bărbat de 46 de ani și-a pierdut viața după ce a fost ucis de doi tineri, a șocat o țară întreagă! Victima fusese chemată de fiica lui în parcul din zonă, acolo unde adolescenta se afla într-un conflict cu alte 2 tinere.
La rândul lor, și celelalte fete au chemat întăriri, mai precis pe iubiții lor, cei care în cele din urmă l-au ucis pe bărbatul de 46 de ani.
Acum, însă, fratele victimei are o teorie de-a dreptul cutremurătoare. Acesta este de părere că, de fapt, ucigașii ar fi premeditat totul, explicând și motivul pentru care a ajuns la această concluzie.
„M-am uitat în pământ, nu e nimic scos, deci copacii sunt intacți. Cu parurile au venit ei din altă parte. (…) Niciun lemn nu este rupt, m-am uitat și la pământ (…) Parurile au fost luate de pe strada de lângă parc. Fratele meu a fost așteptat ca să vină, să-l omoare. (…) Ei au venit pregătiți! Fratele meu când a venit, el era deja așteptat”, a spus fratele victimei, pentru emisiunea Acces Direct.
Ce s-a găsit în rucsacul victimei
Conform ultimelor detalii din acest caz, bărbatul se întorcea de la muncă atunci când s-a petrecut totul, iar înainte de a ajunge acasă, acesta a trecut prin parcul unde se afla fiica lui vitregă, care îi ceruse ajutorul.
Acesta avea și un rucsac asupra sa ce conține ustensile de la locul de muncă, acesta fiind electrician de meserie.
„Eu până acum nu l-am deschis, l-a deschis doar mama, eu nu știu nici ce este în el. Pentru prima oară îl deschid. (…) Ăștia sunt pantaloni pe care îi avea pe el, tăiați de doctori. O șapcă, care este a lui, o hârtie igienică, un carnețel al lui”, a mai spus Marian.