kanald.ro
Actualitate
Martorii care au asistat neputincioși la tragedia din Italia fac dezvăluiri cutremurătoare! Ce s-a întâmplat cu Bianca, Patrizia și Cristian, înainte să fie luați de viitură. Tinerii ar fi fost avertizați: "Au rămas confuzi"
Doi muncitori care au asistat la tragedia din Italia fac dezvăluiri uluitoare. Ar fi putut să scape Bianca, Patrizia și Cristian?
Au trecut mai bine de două săptămâni de la tragedia din Italia. Patrizia și Bianca au murit, iar Cristian este în continuare căutat, după ce a fost luat de apele râului Natisone. Curenții au fost mult prea puternici, motiv pentru care nu au reușit să se salveze, în ciuda tuturor eforturilor depuse. Ba mai mult decât atât, chiar și un pompier a încercat să le ofere o mână de ajutor, însă a fost nevoit să se întoarcă, întrucât risca să sfârșească în același mod.
Acum, martorii care au asistat la scenele șocante au făcut mărturisiri de-a dreptul neașteptate. Aceștia au dezvăluit și cum au reacționat cei trei tineri în acele clipe.
Doi martori, detalii neștiute despre tragedia din Italia
Vestea că Patrizia, Bianca și Cristian au fost luați de viitură în Italia a cutremurat pe toată lumea. Cei trei tineri au trăit clipe îngrozitoare, însă acum doi martori fac dezvăluiri șocante despre tragedie.
Elia Miani, consilierul regiunii Friuli Venezia Giulia, a reușit să afle câteva informații de la doi muncitori în construcții din zonă. Aceștia au asistat neputincioși la scenele tulburătoare și spun că sunt șocați de toate cele întâmplate. Cei doi martori spun că nu au considerat încă de la început că sunt în pericol, întrucât pietrișul nu era acoperit de apă. Aceștia cred că Bianca, Patrizia și Cristian ar fi putut să se întoarcă înapoi la mal, înainte ca râul Natisone să crească, însă, cel mai probabil, nu au mai știut cum să reacționeze.
„Ne-am gândit: «Ar putea trece înapoi pe unde au venit. În schimb, au rămas pierduți, confuzi»”, a povestit unul dintre muncitori, potrivit Știridiaspora.ro, citat de Cancan.ro.
Martorii aflați la fața locului își amintesc că toți i-au sfătuit pe români să se întoarcă, însă în zadar. Apa a crescut atât de mult și atât de repede, încât i-a înghițit pe Bianca, Cristian și Patrizia.
„De pe pod, din câte mi-au povestit, strigau la ei: «Duceți-vă înapoi, înapoi». Nu se știe dacă au auzit sau nu.”, au mai spus aceștia.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Autoritățile nu își explică de ce nu au încercat să se salveze cei trei tineri. Aceștia s-ar fi putut întoarce, însă, cel mai probabil, s-au speriat mult prea tare și nu au mai știut cum să reacționeze. Panica i-a cuprins, iar Bianca nu știa să înoate, motiv pentru care Patrizia și Cristian au rămas alături de ea până la final.