kanald.ro
Sport
Marius Șumudică și-a anunțat susținerea înainte de Israel - România!
Meciul dintre Israel și România se va disputa pe teren neutru, în satul Felcsut, din Ungaria, pe data de 18 noiembrie, de ora 21:45.
România a făcut deja deplasarea în Ungaria, la Felcsut pentru a o întâlni pe Israel sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 21:45 pe stadionul „Pancho Arena”.
Mesajul de susținere în forță transmis de Marius Șumudică
Tehnicianul de pe banca celor de la Gaziantep a declarat că își dorește din tot sufletul ca elevii lui Edward Iordănescu să facă un meci bun cu Israel și să-și asigure prezența la EURO 2024, precizând că toate drumurile duc într-acolo.
Ultima prezență a tricolorilor la un Campionat European a fost la ediția din 2016, sub comanda lui Anghel Iordănescu, tatăl actualului selecționer. Atunci, echipa naționala a României nu a avut nicio șansă în grupele turneului, adunând doar un singur punct în trei partide.
„E important pentru România, pentru noi, pentru mine ca antrenor în străinătate. Îmi doresc ca Edi să se califice și îmi doresc ca toată suflarea fotbalului românesc să se bucure de această calificare, indiferent cum o obții.
E adevărat că am avut toate ingredientele să facem o mâncare foarte bună, tot ceea ce ne-a trebuit referitor la arbitraje, referitor la ce s-a întâmplat meci de meci, cu ghinioanele echipelor adverse.
Eu cred că dacă jucam meciul în Israel era mult mai greu, mult mai multă presiune. S-au cam așezat astrele. Nu îmi place să zic asta, că s-au mai așezat o dată astrele și în loc să merg la Rapid s-au așezat să plec în Turcia, dar cred că s-au cam așezat astrele ca România să se califice”, a spus Marius Șumudică.
Citește și: Dinamo pleacă din București? Acționarii „câinilor roșii” au luat decizia
Marius Șumudică se simte mai iubit în Turcia decât în România
Tehnicianul român rămăsese liber de contract în vară, după ce și-a încheiat socotelile cu Al Raed, dar nu a stat mult timp fără un club sub comandă. Marius Șumudică și-a făcut revenirea la Gaziantep FK, în Superlig, unde a primit ca obiectiv salvarea formației de la retrogradare.
Tehnicianul român a făcut o impresie bună oficialilor clubului turc în fiecare mandat al său, fapt ce se datorează personalității sale, fiind surprins de multi ori sărbătorind cu fanii la victorii.
Antrenorul se bucură de aceeași afecțiune și în mandatul actual, din ce a dezvălui el, descriind atmosfera.
Tehnicianul este de data aceasta dispus să-și ia și cetățenia turcă, după ce în trecut a mai primit aceeași propunere, dar nu i-a dat curs.
„Acasă e acasă, m-am întors, am stat cinci zile cu familia și la treabă din nou. Pregătim meciul cu Ankaragucu, mai avem o perioadă până la următoarea întrerupere din 23 decembrie, când avem câteva zile libere între tur și retur, sper să petrec Crăciunul acasă, după care mă întorc de Revelion înapoi.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Obiectivul rămâne același, să rămânem în prima ligă. Eu când am preluat echipa avea zero puncte după cinci meciuri și un singur gol marcat. Ne-am ridicat, din opt meciuri am câștigat cinci, șase cu cel de Cupă, dar nu am realizat nimic deocamdată. Avem 15 puncte, ok, am urcat până pe locul 11, foarte important este următorul meci, dacă vom reuși să câștigăm cred că vom urca în primele 10 și vom lua o opțiune serioasă așa, să ne atingem obiectivul.
Sunt ei așa mai excentrici și mai… dar sunt oameni pătimași, fanatici, trăiesc cu foarte mult patos așa tot ceea ce fac, urmăresc antrenamente. Foarte multe ziare scrise, apropo, aici au desființat ăștia și ziarele, am văzut ce se întâmplă, e o bătaie de joc ce se întâmplă la adresa presei, nu sunt de acord.
Am avut șansa să primesc pașaportul turcesc și acum pot, ok, nu a fost o prioritate la momentul respectiv, dar dacă îmi va fi acordat cu mare plăcere. Nu voi renunța niciodată la cetățenia mea, pentru mine România e România, aici m-am născut și aici sper să ‘dau și colțul’. E țara mea, cum am spus, odată și odată mă voi întoarce în campionatul României, pentru că de aici am plecat, am făcut școala, aici am prieteni, am susținători și aici, dar făcând o comparație, cred că sunt mai iubit în Turcia decât în România.
(n.r. dacă îl asaltează lumea pe stradă în Turcia) Ies, dar mi-e greu, mi-e rușine, sunt un tip mai rușinos așa, că nu mă lasă să plătesc cafele, ceaiuri, baclavale, fistic pe unde mă duc să mănânc. Am zonele mele pe unde mă duc să mă plimb cu staff-ul, mă mai duc și mă mai recreez. Dar și ei sunt, să știți că nu sunt doar lapte și miere, când ai rezultate sunt ok, dar când vor veni și eșecuri probabil, nu știu ce se va întâmpla, dar mă bucur de o simpatie extraordinară.
În momentul de față, cred că este cea mai bună perioadă a carierei în relația cu orașul, publicul, cu jucătorii, e ok”, a declarat Marius Șumudică la plecarea din România.