
kanald.ro
Marian Godină și George Buhnici
Vedete
Marian Godină a răbufnit în mediul online, asta după ce George Buhnici a făcut o serie de declarații controversate.
George Buhnici se află acum în atenția tuturor, asta după ce aflat la un festival de muzică, ce a avut loc pe litoral, acesta a făcut o serie de declarații care au stârnit numeroase reacții. Specialistul în tehnologie, în vârstă de 41 de ani, a avut o reacție tranșantă privind fizicul altor femei și fete, ce se aflau pe aceeași plajă cu el, fapt care a deranjat o mulțime de persoane.
Astfel, acesta fiind pasionat de sport și de un stil de viață sănătos, George Buhnici le-a luat în vizor pe tinerele care nu au grijă de corpul lor.
Citeste si: George Buhnici conduce cea mai inteligentă mașină din lume! Cum arată și ce preț are un astfel de autoturism
”Mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici.
George Buhnici și soția
Internetul s-a împărțit în două tabere, iar cei mai mulți l-au condamnat pe Buhnici pentru afirmațiile pe care le-a făcut. Printre persoanele publice care au ținut să facă o serie de precizări privind declarațiile expertului în tehnologie s-a numărat și Marian Godină, un cunoscut polițist, care a făcut o postare pe Facebook privind acest aspect.
„Dacă a fi mafiot înseamnă să nu schimbi scutece, să nu împingi la căruț, să nu-i faci băiță bebelușului, să nu-i dai biberon, atunci nu-s mafiot. Apropos, nici nu-mi doresc să fiu mafiot. Lăsându-mă pe mine la o parte și comentariile în care eram atât de lăudat pentru «eforturile» mele, vreau să vă spun că greul e dus de Georgiana, iar asta cred că e valabil în orice familie.
Mama este baza, oricât de mult mi-aș dori eu să împart sarcinile în mod egal. Ba chiar să mă ocup eu mai mult. Mama duce cele nouă luni de sarcină. Ea adoarme cu dureri lângă soțul neputincios, ea este cea care trece prin greul nașterii.
Tot ea este cea care pune câteva kilograme în plus. Eventual niște celulită pe coapse, spre disprețul vreunui bețivan aflat la mare. Mamele merită toată aprecierea și respectul nostru. Iar dacă vreodată le comentați mamelor voastre, să vă fie rușine, măgarilor care sunteți voi măgari! Valabil și pentru mine.” , a fost mesajul lui Marian Godină.