kanald.ro
Maria Lungu
Maria Lungu
Vedete
Tânăra și-a deschis sufletul și a povestit una dintre cele mai grele perioade din viața ei.
Maria Lungu s-a făcut remarcată, după ce a participat la show-ul matrimonial de pe Kanal D. A intrat în emisiune cu gândul de a-și găsit alesul inimii și a-și întemeia o familie, iar pentru o bucată de timp părea că visul ei este pe care de a se împlini, după ce a început o relație cu Cristian Marinescu. Dragostea lor nu a învins, însă, iar după ce s-a încheiat concursul cei doi au luat-o pe drumuri separate.
Nu este pentru prima dată când aceasta cunoaște dezamăgirea în iubire.
Maria Lungu
Blondina a povestit că ea și cu iubitul ei de la acea vreme au decis să se căsătorească după trei ani de relație. Visul frumos s-a transformat într-un adevărat coșmar, după ce acesta a înșelat-o cu mai multe domnișoare, chiar la petrecerea burlacilor. Maria Lungu a aflat totul și l-a lovit cu un pahar și i-a spart capul. A fost momentul în care a decis să pună punct relației și a renunțat definitiv la nuntă.
„M-a înșelat, mai bine zis, după care ar fi trebuit să avem o discuție să vorbim să vedem cum rezolvăm situația și nu a mai răspuns. Eu am ajuns la locul faptei și am reușit să discut. A plecat într-un club cu un prieten de-ai lui.
Maria Lungu
Tânăra spune că următorul iubit trebuie să fie un bărbat cu mulți bani în conturi, căci nu acceptă ca ea să câștige mai bine decât el.
”Pentru mine e foarte important ca soțul, viitorul soț să aibă un statut material mai mare decât al meu. În momentul în care femeia câștigă mai mult ca bărbatul, bărbatul nu se mai simte bărbat, nu mai e respectat atât de mult de acea femeie. Pentru mine personal un 30-35 ar fi perfect, poate chiar 40 dacă arată bine. Eu sunt o fată foarte sinceră”, a mai spus ea la aceeași emisiune TV.