
kanald.ro
Vedete
Maria Constantin, absolventă de facultate la 34 de ani! Declarații făcute de artistă după ce și-a finalizat studiile”
Maria Constantin, una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică populară din țara noastră, este începând de astăzi absolventă cu acte-n regulă! Artista a fost prezentă la Teo Show, imediat după festivitatea de absolvire, unde a mărturisit planurile ei de viitor, în legătură cu studiile. A terminat o facultate, care a durat patru ani, însă nu vrea să se oprească aici! Maria Constantin spune că niciodată nu este prea târziu pentru a-ți urma visul.
View this post on Instagram
Frumoasa artistă are planuri mari de viitor, atunci când vine vorba de studiile ei. Cântăreața a mărturisit cum a reușit să facă față cu brio programului destul de încărcat, dar și studiilor care i-au solicitat mult timp din viața personală.
”Mă descurc și intre carieră, viata personala, copil, activitatile mele de zi cu zi au fost aproape inexistente și invatatul, care s-a petrecut mai mult noaptea, recunosc. Dar ce sa facem? Important e ca am avut indrumatori, despre care consider ca-s cei mai buni, că am invatat tehnica vocala. Asta consider eu ca e foarte important pentru mine.
Probabil sunt printre singurii interpreti, nu doar de muzica populara, care au urmat acest vis. Este un vis de-al meu pentru că eu am facut muzica clasica de la varsta de sapte ani. Am inceput cu pian, dupa care flaut 12 ani..dupa care am terminat și o facultate de jurnalism, dar am considerat cea mai buna facultate pentru mine este canto-clasic. Urmeaza masterul, urmeaza doctoratul, adica vreau sa am toate aceste..nu diplome, ca diploma este mult spus. Conteaza anii de studiu. Etapele acestea trebuie sa le parcurg chiar daca am inceput la varsta de 30 de ani facultatea, consider ca niciodata nu este prea tarziu”, a declarat cântăreața de muzică populară.