
kanald.ro
Vedete
Maria Costantin a recunscut cine sunt bărbații celebri care i-au făcut avansuri, însă ea i-a refuzat.
Maria Constantin este o cântăreață de muzică populară foarte iubită de publicul român. Aceasta a avut o viață plină de greutăți, dar peste care a reușit să treacă cu bine. În cadrul emisiunii Teo Show, difuzată pe Kanal D și prezentată de Teo și Bursucu, Maria Constantin s-a jucat împreună cu Maria Cârneci, o altă interpretă foarte îndrăgită, iar rezultatul a fost unul spre deliciul telespectatorilor.
Maria Constantin și Maria Cârneci
Maria Constantin și Maria Cârneci s-au distrat foarte tare în compania lui Teo și Bursucu, însă și dezvăluirile pe care le-au făcut au fost uluitoare. Regulile jocului au constat în a alege să răspundă unor întrebări picante sau să mănânce alimente mai puțin plăcute.
"Bursucu: Spune-ne numele persoanei publice care ți-a făcut avansuri și tu l-ai refuzat!
Maria Constantin: Dacă ar fi să mă iau după mesaje, nu au fost doar persoane normale, ci și persoane publice. Știe și el și am mai spus și eu chestia asta. Unul dintre ei este Dan Bitmann, iar altul Cătălin Cazacu. Au fost avansuri frumoase, la modul de complimente. Nu au făcut nimic deplasat. Ne-am întâlnit la diverse evenimente și mi-au făcut complimente. Niciodată nu a fost vorba de nimic deplasat. Mi-au spus "Cât ești de frumoasă", "Ce ochi frumoși ai", "Ce bine te-ai îmbrăcat". Dar e normal, orice bărbat încearcă.", a fost didcuția dintre gazda emisiunii și interpretă.
Reacțiile celor din platou au fost pe măsură, semn că nimeni nu s-a așteptat la o astfel de dezvăluire.
Puține persoane știu că Maria Constantin a fost într-o relație cu fotbalistul Dacian Varga. Artista a dezvăluit că cei doi au ajuns de comun acord să pună capăt relației, care a durat mai bine de un an de zile.
"Pot să spun că lui Dacian nu am ce să îi reproșez, e un om foarte bun, însă am ajuns să ne înstrăinăm. Eram amândoi foarte ocupați, așa am ajuns în punctul de a discuta față în față ferm și să ajungem la această decizie”, a declarat în urmă cu ceva timp, Maria Constantin.