kanald.ro
Vedete
Mara Bănică a povestit asta abia acum! Cine a salvat-o după accidentul grav de mașină în care era să-și piardă viața: „Stau și mă gândesc dacă a fost real sau un sfânt care m-a salvat”
Mara Bănică, salvată în ultimul moment din ghearele morții. Jurnalista a povestit ce i s-a întâmplat după accidentul de mașină, în care și-ar fi putut pierde viața.
Mara Bănică a fost la un pas de moarte în urmă cu mai mulți ani, când a fost implicată într-un grav accident de circulație. Invitată în cadrul emisiunii „În oglindă”, difuzată pe canalul de Youtube theXclusive, bruneta a rememorat momentele de cumpănă prin care a trecut la acea vreme și a dezvăluit cine a fost, de fapt, cel care i-a salvat viața.
Cine a salvat-o pe Mara Bănică din ghearele morții?
Mara Bănică s-a confruntat cu multe situații dificile de-a lungul vieții, dar de departe cel mai greu moment pe care l-a trăit a fost acela când a suferit un grav accident rutier, care i-ar fi putut aduce moartea. Totul s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, când bruneta era în drum spre casă. Într-un moment de neatenție, lipsa experienței ca și conducător auto și-a spus cuvântul. Mara a tras de volan, iar o fracțiune de secundă mai târziu a intrat într-un stâlp.
În urma impactului puternic, vedeta a fost rănită grav. Din fericire, însă, un vecin, care locuia în apropiere, a reușit să o scoată dintre fiare înainte de venirea Ambulanței: „A fost cumpăna vieții mele, un moment foarte greu. Eu cred în oamenii care te gândesc și de rău, s-au întâmplat lucrurile foarte repede. Eu cu acea mașină cu care am intrat în stâlp, căci asta s-a întâmplat, la 50 de metri de casă, exact la două luni de când venisem din teatrul de operațiuni din Irak. Mașina era primită cadou de la proprietarul postului de televiziune, pentru că avusesem succes, în fine, și poate colegii mei m-au invidiat. Pe lângă faptul că am luat stâlpul, am intrat și într-o comă profundă vreo trei zile cu 1% șanse de a supraviețui.
Mara Bănică
După 12 zile eram acasă, în cărucior, unde am stat o lungă perioadă de timp, mă duceam și la serviciu și spun sincer că pe mine dragostea lor m-a făcut bine. Veneau colegii la mine acasă, veneau la spital. A fost o avalanșă de iubire din partea lor și m-au ajutat foarte mult. Am refuzat să cred că vor fi repercusiuni, că mi s-a spus că nu o să mă mai pot urca vreodată pe tocuri, nu am crezut lucrurile astea și așa a fost.
Era o poză în spate, se făcuse o poză, eram cu un prezentator de sport, în dreapta mai era cineva și nu știu cu ce se jucau ei în spate, eu m-am întors și am tras de volan…începătoare, cu experiență zero. Pot să zic că eu trăiesc datorită unui tip care stătea la două străzi de mine, deși eu nu-l cunoșteam, nu-l văzusem niciodată în cartier, nici nu știu dacă există cu adevărat, sincer. Îl cheamă Cosmin și m-a scos din mașină. Mi-a relatat în spital când m-am trezit, în dreapta era tata și în stânga acest băiat. L-am întrebat: ‘Tu cine ești?’ Și-mi zice: ‘Eu te-am scos din mașină’. Eu i-am spus ‘Salvatorul’ de atunci.
Venise poliția cu două dube și mie îmi căzuse legitimația din ușă și polițistul a zis: ‘Până vine salvarea nu-i ridicăm, lasă să mai moară și d-ăștia’. Și el a zis că eu sunt sora lui și că pe răspunderea lui mă scoate din mașină. M-a pus să mișc gâtul, l-am mișcat și m-a întrebat cum mă cheamă, m-a luat în brațe, m-a pus în dubă și eu așa am ajuns la Floreasca. Eu cred că, dacă nu era el, nu trăiam la ce hemoragie internă am avut. Câteodată mă gândesc, pentru că nu mai știu nimic de el de ani de zile, dacă a fost real sau a fost un sfânt care mi-a salvat mie viața cu o menire, iar menirea aia cred că a fost să am copii, pentru că eu în acea comă știam că mor.”, a povestit Mara Bănică, în emisiunea moderată de Mihai Ghiță.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Mara Bănică, în platoul emisiunii moderate de Mihai Ghiță
Coincidența bizară din familia Marei Bănică
Accidentul suferit a marcat-o profund pe Mara Bănică, dar a făcut-o să realizeze și că șansa pe care a primit-o a fost un adevărat miracol. La șapte ani de la tragedie, bruneta a adus pe lume primul ei copil: „Persoana cu care eram mă tot întreba: ‘Nu mai ai nimic de făcut?’. Șapte ani mai târziu l-am avut pe Dima, primul meu copil, născut în aceeași zi în care am avut accidentul, o naștere neprogramată. Asta e povestea mea, nu o înfloresc cu nimic. Dar nu are cum să dispară din viața ta un om care ți-a salvat viața.”, a mai spus Mara Bănică, în emisiunea amintită.