
kanald.ro
Vedete
Femeia a postat câteva rânduri în memoria fiului ei, ucis de o minoră care îl acuză că voia să o batjocorească. Iată ce a transmis.
Lucian Mercea, în vârstă de 41 de ani, a decedat în noaptea de 16 spre 17 august, în apartamentul cu care stătea în chirie în Piatra Neamț. O tânără, în vârstă de 16 ani, l-a înjunghiat și l-a lăsat să moară într-o baltă de sânge, după ce, spune ea, ar fi sechestrat-o și ar fi încercat să o abuzeze sexual. Fata a sunat imediat la 112 și s-a închis într-o cameră. Polițiștii au spart ușa locuinței și i-au găsit trupul neînsuflețit al agresorului pe hol.
Acum, la două zile de la moartea acestuia, mama lui a transmis un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare. Femeia este convinsă că fiul ei nu ar fi fost niciodată în stare de o asemenea atrocitate.
În urmă cu doar o oră, femeia a ținut să scrie câteva rânduri pe pagina ei de Facebook. Aceasta i-a luat apărarea fiului ei și spune că apropiații știu ce fel de om era, de fapt, el și că nu au încredere în acuzațiile care i se aduc. Totodată, femeia îi îndemnă pe prieteni și apropiați să-i aprindă o lumânare lui Lucian Mercea sau să vină la capelă să-și ia rămas bun de la el.
„Dragul meu, drag copil…intodeauna vei fi cu noi. Trist sfârșit, triste cuvinte care nu te onorează. Cei care te-au iubit stiu cine ai fost. Drum lin, suflet blând! Pentru toți cei care doresc să îi aduca un ultim omagiu lui Lucian, va informez ca el este în comuna Cracaul Negru, in judetul Neamț. Cei care nu pot ajunge, pot aprinde o lumânare în oricare Biserică Ortodoxă din lume! DUMNEZEU sa te aibă în grija SA!”, a scris mama bărbatului pe rețelele de socializare.
Bărbatul de 41 de ani era foarte activ pe rețelele de socializare și nu ezita să posteze regulat imagini sau să împărtășească cu prietenii virtuali ceea ce gândește. Așa se face că în urmă cu câteva zile, înainte de eveniment halucinant care a avut loc, el a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Viața e scurtă, încalcă regulile, iartă repede, sărută încet, iubește cu adevărat, râzi cu poftă și nu regreta nimic din ce ai făcut”, este mesajul transmis de Lucian Mercea pe rețelele de socializare.