kanald.ro
Vedete
Magdalena Chihaia, mărturisire neașteptată despre relația cu Dinu Maxer: „De la început” Artistului nu i-a venit să creadă când a descoperit adevărul: ”A fost un șoc pentru mine”
Magdalena Chihaia și Dinu Maxer au vorbit deschis despre relația lor. Ce au făcut acum public?
Soarele a răsărit și pe strada lui Dinu Maxer după divorțul de Deea, iar cea care l-a făcut să vadă iar iubirea este Magdalena Chihaia.
Cei doi s-au ferit în primă fază de ochii lumii, dar de când au fost surprinși în tandrețuri au decis să nu își mai ascundă iubirea.
Dinu și Magdalena au dat cărțile pe față
Astfel că acum își împart viața personală și cu admiratorii, spre marea bucurie a acestora, motiv pentru care au dat cărțile pe față la TV.
Bruneta fiind cea care a surprins cu mărturisirea sa, conform căreia, îi sticleau ochii după Dinu Maxer încă de la prima întâlnire. Unde mai pui că pe vremuri era și mare fană a trupei AXXA, din care el a făcut și face parte.
Însă, a înțeles că artistul vine după o căsnicie lungă și are nevoie de timp, astfel că s-a apropiat de el, mai întâi, ca o prietenă, cunoscând și ea foarte bine ceea ce presupune perioada de după divorț, căci și mariajul ei s-a sfârșit în urmă cu șapte ani. Doar că sentimentele lor au prins contur și prietenia s-a transformat acum în iubire.
“Mie mi-a plăcut de Dinu de la început de când ne-am cunoscut efectiv față în față, în schimb venind după un divorț eu știam că nu se poate deschide așa repede. L-am lăsat să își vindece rănile, am preferat să fiu prietena lui și să-l ajut sufletește spiritual. Și eu am divorțat acum 7 ani, știu ce înseamnă”, a mărturisit iubita lui Dinu Maxer, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.
De cealaltă parte, și Dinu Maxer mărturisește că da, Magdalena a jucat un rol foarte important în refacerea sa emoțională. Cu răbdare și calm i-a arătat că se poate iubi iar, chiar și după un mariaj de aproape două decenii.
Mai mult decât atât, faptul că a întâlnit o femeia precum fosta concurentă a show-ului de umor a fost pentru el un adevărat șoc.
Și asta pentru că se aseamănă izbitor și nu credea vreodată că va întâlni pe cineva cu care să rezoneze atât de mult pe toate planurile, lucru care l-a amorezat și mai tare.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
“Magdalena a avut grijă de sufletul meu foarte subtil. A fost un șoc pentru mine să cunosc o femeie care este oglinda mea ca și caracter. Nu numai că nu fumează nici nu suportă, este totul un consens care m-a speriat”, a spus și artistul.
Cât despre focul iubirii lor, cei doi amorezi recunosc că, deși au negat inițial, așa este, relația lor de iubire a prins contur în Dubai.
Ceea ce s-a vrut a fi ceva bazat doar pe aria profesională le-a deschis și ochii, și inimile și astfel au început un nou capitol al vieții, de mână, în doi.
“Scânteia s-a întâmplat în Dubai, la începutul lui iunie, pe 11 iunie, unde noi am hotărât să mergem pentru zona salsa, pe care noi nu o văzusem niciodată, Magdalena fiind rezidentă acolo. Pe 11 iunie, în momentul în care ne-am dus în Dubai, mirajul Dubaiului ne-a făcut să ne vedem cu alți ochi, am plecat ca prieteni și ne-am întors ca iubiți. O luăm cu pași mici, dar siguri”, au mai spus cei doi.