kanald.ro
Vedete
„Mă trezeam noaptea de durere” Cristina Spătar a trecut prin clipe grele, după problemele de sănătate cu care s-a confruntat! Vedeta a crezut că nu va mai scăpa de infecția dureroasă la ochi
Cristina Spătar a dezvăluit cum se simte, după problema la ochi cu care s-a confruntat.
Cristina Spătar se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
Cântăreața este mereu sinceră față de fanii ei și îi ține mereu la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, împărtășind cu admiratorii atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, așa cum a făcut-o și atunci când s-a confruntat cu probleme de sănătate.
Vedeta a fost nevoită chiar să-și anuleze concertele din cauza unei infecții la ochi cu care s-a ales după ce a purtat lentile de contact mai multe zile la rând, lucru total interzis. Cristina Spătar a avut un tratament pe care l-a respectat cu sfințenie, simțindu-se mai bine în prezent.
„Genele acelea false…zici că nu mai am gene deloc și am luat trei antibiotice o perioadă de timp simultan picături, opt tipuri de picături. Am ajuns chiar și la urgență și în final mă simt mai bine, azi mi-am pus lentilele de contact de vedere, și sunt mult mai bine. Pot să încep filmările pentru că de asta nu le-am început filmările la videoclipuri, pentru că necesită ore întregi”, a declarat Cristina Spătar, pentru un post TV.
Cristina Spătar a trecut prin dureri cumplite
Din nefericire, din cauza acestor probleme cu care artista s-a confruntat în ultima perioadă, vedeta a fost nevoită să-și anuleze concertele și filmările pentru videoclipuri, având în vedere faptul că se afla și sub un tratament.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ba mai mult, cântăreața s-a confruntat și cu dureri cumplite, din cauza cărora îi era extrem de dificil chiar să se odihnească.
„Mi-am pus genele acelea false și mă ustura foarte tare, am stat așa și cu lentilele pe deasupra. De la usturimea aia am făcut o infecție de mai mare dragul și după aia am ajuns la urgențe și după aia tratează-te și n-am crezut că e atât de dureroasă treaba asta. Mă trezeam noaptea de durere”, a mai spus vedeta.