
kanald.ro
Vedete
Cântărețul a decis să facă o schimbare în viața lui, după ce a trecut printr-o despărțire dificilă.
Liviu Guță a hotărât că este momentul propice pentru o schimbare radicală, după ce a trecut prin al doilea divorț. Manelistul a reușit să dea jos 11 kilograme, iar acum este într-o formă de invidiat.
Se pare că divorțul îi priește lui Liviu Guță, pentru că bărbatul a decis să facă mai multe schimbări în viața lui, de când a devenit iar burlac. Solistul s-a pus pe slăbit și a reușit să scape de kilogramele în plus cu o dieta drastică, pe care a dezvăluit-o într-un interviu recent: „Am slăbit pentru că nu puteam să mă încalț de burtă. Îmi venea să plâng când mă încălțam! În 8 zile am slăbit 11 kilograme. Am băut numai lichide, deci nimic altceva. Te trezești dimineața, să zicem un 8, cu indulgență, bei un pahar mai înalt cu apă caldă și cu o lămâie stoarsă, un lime, apa să fie călduță, amesteci puțin, apoi o bei. În ghilimele, între mese, bei o cană mare de ceai verde, fără zahăr, fără nimic.
Nu mai bei cafea, nu mai bei nimic. Apoi, la ora 13 trebuie să fierbi 4 cepe, 4 roșii și un sfert de varză. Eu am cumpărat acum varză roșie și o pun direct, întreagă. Beau numai zeamă de la fiertura asta! La ora 17.00 bei apoi ori un fresh de morcovi, ori de grefă sau portocale, o cană și atât. Este o rețeta făcută de mine, că merg doar la sala de mese. Acum am 90 de kilograme, dar mai am de dat jos! Și vreau să precizez un lucru. Înainte să țină cineva dieta asta ar trebui să consulte un medic, poate e vreunul bolnav cu inima, sau ceva.”, a povestit Liviu Guță, pentru Ciao.ro.
Liviu Guță traversează o perioadă dificilă, pentru că s-a despărțit de curând de a doua soție, despre care credea că îi este suflet pereche.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Acum, manelistul declară că nu se grăbește să intre într-o nouă relație, pentru că se teme să nu aibă parte de o situație trasă la indigo: „Pentru că mi-e frică de femei (n.r. din această cauză este singur), deocamdată, mi-e frică să mai am o relație, stau bine acum și stau pentru că abia am ieșit din a doua!”, a mai adăugat Liviu Guță, pentru sursa citată.