
kanald.ro
Actualitate
Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a câștigat procesul pe care l-a intentat Penitenciarului Rahova. Decizia e definitivă.
Liviu Dragnea se poate întoarce la muncă la atelierul auto de la Penitenciarul Rahova, unde își ispășește pedeapsa de trei ani și jumătate de închisoare pe care a primit-o în urma angajărilor fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman, după ce Judecătoria Sectorului 5 i-a dat câştig de cauză în contestația făcută la instanță de fostul lider al PSD.
Judecătorii au ajuns la concluzia că Liviu Dragnea a încălcat regulamentul când a dat un interviu pe Skype pentru Realitatea Plus fără aprobare. În luna iunie, fostul lider al PSD a acordat un interviu online fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu.
Citeste si: Armin Nicoară, ”școlit” de Florin Salam! Ce l-a învățat ”Regele Manelelor” pe ”Regele Saxofonului”! Video
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a susţinut atunci că nu a autorizat ca Dragnea să dea acel interviu, iar Penitenciarul Rahova l-a sancţionat pe fostul lider social-democrat cu ridicarea dreptului de muncă în atelierul auto al închisorii.
Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: constată că persoanei condamnate i-a fost îngrădit dreptul la muncă reglementat de dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 254/2013, în perioada 02.07.2020 – 15.09.2020”, se arată în decizia instanţei, potrivit romaniatv.net.
Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, a declarat în urmă cu cinci zile că starea de sănătate a fostului preşedinte PSD s-a agravat în ultimele trei luni.
„Clientului meu i s-a agravat starea de sănătate în ultimele trei luni, urmare a unor decizii injuste luate la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, respectiv a Penitenciarului Rahova. Înţeleg să fac această declaraţie pentru a atrage atenţia public asupra unor consecinţe care pot deveni ireversibile. Afecţiunile clientului meu erau cunoscute public cu mult înaintea începerii executării pedepsei privative de libertate, fiind cunoscut că a fost luată în calcul o operaţie mai amplă", declara avocata.
„Domnul Liviu Dragnea are mai multe hernii la nivelul coloanei, o parte aflate în zona cervicală şi o parte în zona lombară. La sosirea acestuia în penitenciar, a prezentat la controlul medical documentele care atestă această condiţie medicală. De asemenea, pe parcursul detenţiei, acesta a beneficiat de tratament cu medicamente antiinflamatoare, pentru a ameliora durerile cauzate de herniile multiple, însă nicio măsură nu a fost luată pentru a preveni agravarea acestora”, mai spunea aceasta.