kanald.ro
        Vedete
Livian, primele declarații după ce a intrat în casa Puterea Dragostei. Ce spune câștigătorul sezonului doi: ”Nu revin în forță cu aer de superioritate”
Livian de la Puterea Dragostei a revenit în emisiune! De ce surprize a avut parte fostul concurent!
Livian de la Puterea Dragostei a fost cel mai iubit concurent al sezonului doi, dat fiind faptul că l-a și câștigat, alături de fosta lui iubită, Bianca Comănici. Cei doi au ridicat trofeul, însă n-au rămas împreună, așa cum se așteptau toți. Ulterior, băiatul lui Nelson Mondialul și-a făcut o altă relație. Livian și noua lui iubită, Florentina, au mers în Istanbul, iar fostul concurent a trecut și prin casa Puterea Dragostei. Toți concurenții au fost șocați în momentul în care l-au văzut, așa cum se poate observa în emisiunea de astăzi.
Seara trecută, Livian de la Puterea Dragostei a făcut un live pe canalul lui de Youtube, unde a vorbit despre apariția lui în sezonul trei al competiției, dar și câte puțin despre actualii concurenți.
”Nu revin în forță cu aer de superioritate, cu nu știu ce. Vă dați seama tensiuni? Tot ce-am vorbit a fost foarte direct, atât la fete, cât și la băieți. Când am intrat în casă era ca la începutul sezonului doi, când eram concurenții noi cu cei vechi, Jador…se simțea o oarecare diferență. Mi-am făcut intrarea frumoasă. Să vă văd pe voi ce ați fi făcut. Intrați în casa Puterea Dragostei și vedeți că sunteți blocați. Aveți intrarea blocată. Ei s-au simțit în poziție defensivă, că le-am luat și pe fete la dans și-am zis să reacționez, să înțeleagă că n-am venit cu gânduri, să arăt cine-s eu.”, a explicat Livian de la Puterea Dragostei.
Citeste si: Bianca Comănici s-a certat cu Mary! Ce spune despre scandalul cu fosta ei prietenă de la Puterea dragostei
Citeste si: Puterea dragostei 24 octombrie. Livian s-a întors în casa Puterea dragostei! De ce surprize a avut parte
Livian de la Puterea Dragostei, scandal cu Alexandra
Livian a intrat în sezonul trei cu intenții bune, după cum a spus chiar el. Fostul concurent al sezonului doi a avut și primele concluzii. Acesta i-a spus Mădălinei ce părere are despre ea, dar a pornit și un conflict cu Alexandra.
Livian, câștigătorul sezonului doi Puterea dragostei, a revenit în emisiune și le-a scos pe fete la dans.
Livian, către Mădălina: Tu ești aia mai bandită? Așa, din câte am mai putut să văd, nu falsă, dar ai actoria aia în tine.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
 
Câștigătorul sezonului doi Puterea Dragostei o acuză pe Alexandra că vrea să îi ia susținătorii lui Cristian Comănici, după ce acesta a părăsit competiția.
Livian către Alexandra: Tu încerci să iei toți susținătorii lui Cristian pentru că a plecat și, doi la mână, tu n-ai fost atentă la ce am spus eu.