Iată lista cu țările unde va trebui să plătești taxe turistice în 2024. Vezi mai jos care este statul european cu cea mai ridicată taxă pentru vizitatori!
În 2024, lista cu țările unde va trebuie să plătim taxe turistice a crescut. De la Spania, până la Portugalia și Belgia, călătorii care doresc să viziteze meleagurile străine va trebui să scoată din buzunar sume mai mari pentru a plăti taxele turistice anul acesta.
Vezi mai jos lista cu toate statele care au introdus această regulă și află care este țara cu cea mai ridicată taxă pentru vizitatori.
Lista cu țările unde va trebui să plătești taxe turistice în 2024
Prin prisma impactului negativ adus de un număr prea mare de turiști, mai multe state europene și nu numai au introdus taxe turistice sau le-au mărit anul acesta. Se pare că turismul excesiv aduce cu el o mulțime de dezavantaje pentru localnici. Unul dintre acestea are legătură cu faptul că mulți călători cumpără spații pentru chirii de vacanță, astfel că proprietățile devin tot mai inaccesibile pentru rezidenții locali. De asemenea, din cauza supraturismului, autoritățile se luptă să gestioneze gunoiul lăsat în urmă de turiști, iar poluarea contribuie la criza climatică. Pentru a combate acest fenomen, cele mai vizitate state mizează pe tactica reprezentată de taxele turistice.
Această taxă trebuie plătită de către vizitatori, pe lângă cheltuielile pentru mâncare, cazare sau alte servicii. Taxa turistică nu este un concept nou, ea existând de mai mulți ani în țările vizitate. Totuși, mulți călători nu au luat în seamă acest aspect, deoarece, în general, taxa este introdusă în biletele de avion sau în factura de la hotel. Dacă planifici să călătorești anul acesta pe meleagurile străine, trebuie neapărat să vezi care sunt locurile unde trebuie să scoți din buzunar sume semnificative pentru vizită. Vezi mai jos lista cu țările unde va trebui să plătești taxe turistice în 2024.
Barcelona este unul dintre cele mai vizitate orașe din Spania. Aici, milioane de turiști vin anual pentru a se bucura de toate obiectivele turistice și peisajele de poveste. Tocmai de aceea, autoritățile au introdus taxele turistice încă de câțiva ani. Cu toate acestea, anul 2024 va fi mult mai scump pentru vizitatorii orașului, având în vedere că taxa s-a mărit. Ei bine, încă din 2012, vizitatorii au trebuit să plătească atât taxa turistică regională, cât și suprataxă suplimentară la nivelul întregului oraș.
Astfel, în 2022, autoritățile orașului au anunțat că taxele acestea se vor scumpi în următorii doi ani. Acest lucru s-a întâmplat, având în vedere că la data de 1 aprilie 2022, autoritățile au majorat taxa municipală la 2,75 euro. Cea de-a doua majorare a avut loc anul acesta, pe data de 1 aprilie, când taxa a crescut până la 3,25 euro.
Portimão, Portugalia
Portimão a călcat pe urmele orașelor vecine, astfel că a introdus o taxă turistică în luna martie a acestui an. Orașul din Algarve va varia taxa în funcție de sezonul înalt și cel scăzut, stabilind-o la 2 euro pe noapte în perioada aprilie-octombrie și 1 euro în perioada noiembrie-martie. De asemenea, taxele turistice au fost introduse și în orașul Olhao, dar și în alte localități. Aceste taxe sunt folosite pentru a minimiza impactul turismului asupra orașelor din Algarve, inclusiv pentru a îmbunătăți curățenia, securitatea și durabilitatea.
Bali
Bali se află printre cele mai apreciate și vizitate destinații exotice. Cunoscută drept Țara Zeilor, Bali atrage vizitatori din întreaga lume pentru peisajele, insulele și cultura sa spirituală. Cu toate acestea, turismul înseamnă și probleme, iar autoritățile din Bali speră să rezolve unele dintre acestea cu o nouă taxă care trebuie plătită în rândul călătorilor de aici. Mai exact, începând cu 14 februarie 2024, sosirile internaționale și interne trebuie să plătească o taxă de 150.000 IDR, adică 8,80 euro. Aceasta trebuie plătită la ghișeele speciale de la Aeroportul Internațional Ngurah Rai din Bali.
Veneția
În ultimii ani, taxa turistică a Veneției a fost subiectul multor dezbateri și întârzieri. Acest oraș este unul dintre cele mai aglomerate din Europa, forțând localnicii să iasă de pe străzile înguste și populare din centrul orașului. Pentru a combate aceste dezavantaje și neplăceri, s-a confirmat faptul că orașul va introduce o taxă de intrare pentru o parte a anului 2024. Astfel, vizitatorii sunt nevoiți să plătească o taxă de 5 euro pentru a vizita orașul în zilele de weekend, dar și în alte zile din perioada aprilie și jumătatea lunii iulie. Taxa pentru turiștii de o zi va fi în vigoare în timpul orelor de vârf, mai exact între 8.30 și 16.00, ceea ce înseamnă că vizitatorii care vin pentru cină sau pentru un concert nu vor trebui să plătească.
Austria
În Austria, vizitatorii plătesc o taxă de cazare, care variază în funcție de provincie. Astfel, în Viena sau Salzburg, călătorii plătesc 3,02% în plus la nota de plată a hotelui, de persoană. Această taxă de turism este cunoscută și sub numele de Tourismusgesetz și Berherbergungsbeiträge.
Belgia
Pentru vizitele în Belgia, taza de turism se aplică și la cazare, pentru fiecare noapte petrecută acolo. În anumite situații, taxa este inclusă în tariful camerei de hotel, însă unele unități de cazare separă costul și îl transformă într-o taxă suplimentară, ceea ce înseamnă că trebuie făcută o verificare mai amănunțită. În general, taxa este de aproximativ 7,50 euro, însă poate varia în funcție de locație.
Bhutan
Deși în majoritatea statelor taxele pentru vizitatori sunt mai mici de 20 de euro, în Bhutan aceasta este extrem de mare. Mai exact, potrivit g4media.ro, taxa zilnică minimă pentru majoritatea străinilor este de 228 de euro, de persoană, pe zi, în sezonul de vârf și puțin mai mică în afara perioadei aglomerate. Totuși, această taxă acoperă mai multe cheltuieli, precum cazarea, transportul, ghidul, mâncarea și taxele de intrare.
Bulgaria
În Bulgaria, taxa turistică este mult mai mică și este aplicată pentru înnoptări. Bineînțeles că poate varia în funcție de zonă și de clasificarea hotelului, însă poate ajunge doar până la aproximativ 1,50 de euro.
Insulele din Caraibe
Aproape toate insulele din Caraibe au taxe turistice adăugate la costul hotelului sau o taxă de plecare. Printre acestea se numără: Antigua și Barbuda, Aruba, Aruba, Bahamas, Barbados, Bermuda, Bonaire, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Dominica, Republica Dominicană, Grenada, Haiti, Jamaica, Montserrat, St. Kitts și Nevis, St. Lucia, St. Maarten, St. Vincent și Grenadine, Trinidad și Tobago și Insulele Virgine. Taxele variază de la 13 euro în Bahamas la 45 de euro în Antigua și Barbuda.
Croația
Croația a majorat taxa de turism în anul 2019, însă rata majorată se aplică doar în timpul sezonului de vârf, adică vara. Aici, vizitatorii plătesc în jur de 1,33 de euro de persoană, pe noapte.
Republica Cehă
În ceea ce privește Republica Cehă, vizitatorii plătesc o taxă turistică doar atunci când merg în Praga. Totuși, taxa pentru vizitarea Capitalei nu este un foarte mare, aceasta fiind sub 1 euro, de persoană, pe noapte. De precizat este faptul că taxa nu se aplică în cazul copiilor sub 18 ani.
Franța
În Franța, vizitatorii trebuie să plătească o „taxe de séjour”. Aceasta se adaugă la factura de hotel și variază în funcție de orașul în care vă aflați. Tarifele variază de la 0,20 euro la aproximativ 4 euro de persoană, pe noapte. Cu toate acestea, în anticiparea Jocurilor Olimpice din 2024, taxa turistică pe camerele de hotel a crescut cu 200%, începând cu ianuarie 2024. În funcție de tipul de cazare, taxa variază între 0,75 și 15 euro pe noapte.
Germania a introdus o taxă de cultură, dar și o „taxă pe pat”, în orașe precum Frankfurt, Hamburg și Berlin. Taxa este de aproximativ 5 % din factura de hotel.
Grecia
În Grecia, taxa de turism se calculează în funcție de numărul de stele ale hotelului sau de numărul de camere pe care le închiriați. Aceasta poate ajunge până la 4 euro pe cameră. A fost introdusă de Ministerul grec al Turismului pentru a contribui la reducerea datoriei țării.
În ceea ce privește Ungaria, situația este asemănătoare cu cea din Republica Cehă. Aici, turiștii trebuie să plătească taxele de turism doar în Budapesta.
Italia
Taxele turistice din Italia variază în funcție de locul în care vă aflați. De exemplu, în Sicilia, taxele pornesc de la 1 euro și pot ajunge până la 3 euro pe noapte. De asemenea, în Roma, taxa variază între 3 și 7 euro pe noapte, în funcție de tipul de cameră.
Japonia
În Japonia, aceasta vine sub forma unei taxe de plecare. Astfel, turiștii din Japonia plătesc 1.000 de yeni (aproximativ 8 euro) atunci când părăsesc țara. Site-ul oficial de turism susține că această taxă mică face o diferență semnificativă pentru economie.
Malaezia
Taxa de turism din Malaezia este o taxă forfetară și se aplică pentru fiecare noapte de ședere. Aceasta poate varia, însă, în general, vizitatorii plătesc aproximativ 4 euro.
Noua Zeelandă
Majoritatea turiștilor, persoanelor aflate în concediu de odihnă, precum și unii studenți și lucrători care vin în Noua Zeelandă trebuie să plătească o taxă internațională de conservare a vizitatorilor și de turism la sosire. Însă persoanele din Australia sunt scutite. Taxa este de 35 de dolari neozeelandezi, adică aproximativ 21 de euro.
Țările de Jos
Țările de Jos au o taxă turistică pe uscat și o taxă turistică pe apă. În Amsterdam, aceasta se ridică în prezent la 7 la sută din costul unei camere de hotel și poartă denumirea de „toeristenbelasting”.
Slovenia
Taxa de turism în Slovenia variază în funcție de locație și de clasificarea hotelului. Este puțin mai mare în orașele mari și în stațiunile turistice, inclusiv în Ljubljana și Bled, astfel că poate ajunge la aproximativ 3 euro.
Elveția
Taxa de turism în Elveția variază în funcție de locație. Astfel, costul este pe noapte și pe persoană și se ridică la aproximativ 2,20 euro. De obicei, ofertele pentru cazare nu includ taxa turistică, ceea ce înseamnă că aceasta este specificată ca o sumă separată, astfel încât este mai ușor de urmărit. De precizat este faptul că se aplică numai pentru sejururi mai mici de 40 de zile.