kanald.ro
Vedete
Lidia și Dana Roba, primul interviu împreună! Sora vedetei i-a fost alături în fiecare zi, cât a fost pe patul de spital: "Ea este o minune pentru noi" | EXCLUSIV
Lidia Roba i-a fost alături Danei în cele mai grele momente, prin care a trecut în urmă cu doar câteva luni.
Lidia Roba, sora Danei Roba nu a lipsit dela deschiderea noului salon al vedetei, de la Timișoara. În exclusivitate pentru WOWnews, cele două au vorbit despre relația lor, dar și despre momentele grele prin care au trecut în urmă cu doar câteva luni.
Dana Roba are în total 11 frați, însă cea mai cunoscută în mediul online este sora ei Lidia. Tânăra locuiește în Germania alături de familie, dar nu a lipsit de la evenimentul organizat de Dana la Timișoara. În timpul în care celebrul make-up artist se afla pe patul de spital, Lidia i-a fost alături în fiecare clipă și tot Lidia a fost și cea care i-a ținut pe prietenii Danei la curent cu informații despre starea ei de sănătate.
Cele două surori sunt extrem de apropiate, Lidia fiind mereu alături de sora sa. În premieră pentru WOWnews, cele două au acordat primul interviu împreună!
Dana și Lidia Roba
Lidia Și Dana Roba, declarații emoționante
În urmă cu aproape jumătate de an, vestea că Dana Roba a fost lovită cu brutalitate cu ciocanul de către fostul a îngrozit întreaga țară. Medicii nu i-au dat șanse mari de supraviețuire, însă nimeni nu și-a pierdut speranța. Vedeta a renăscut după evenimentul tragic, iar recent a făcut și un pas important în carieră.
La deschiderea noului său salon, nu putea să nu fie prezentă sora ei Lidia, fiind și cea care a ajutat-o cât timp a fost în spital. Tânăra își dorește tot ce este mai bun pentru sora ei și mărturisește că în familie, Dana Roba este o adevărată minune.
„Este un moment foarte important din viața noastră și suntem alături de ea. Le mulțumim și tuturor celor care au putut să vină să ne bucurăm cu toții.
O parte dintre frați, cei care au putut să vină, sunt aici (n.r. la deschiderea salonului din Timișoara), o parte care nu au putut să vină și ei alături de noi”, a povestit Lidia Roba, la deschiderea noului salon al Danei.
Lidia a fost vizibil emoționată atunci când a vorbit despre sora ei. Frumoasa surioară a vedetei este recunoscătoare pentru tot ceea ce se întâmplă, mai ales după momentele grele prin care au trecut.
„Nu pot să-i urez decât ca Dumnezeu să o binecuvânteze. Oricum ea este o minune pentru noi. Este o binecuvântare și toate realizările ei sunt pur și simplu minunea lui Dumnezeu. Noi nu putem decât să-i fim alături.
Eu nu mai am cuvinte pentru că sunt foarte emoționată și abia am așteptat momentul acesta, evoluția ei și tot ceea ce face vrem să vedem minunea lui Dumnezeu care continuă”, a mai precizat Lidia.
La rândul său, Dana Roba are doar cuvinte de laudă pentru Lidia și mărturisește că pentru ea este chiar sora ei geamănă, chiar dacă între ele există o diferență de vârstă.
„Lidia a venit tocmai din Germania, de la atâția kilometrii. Pentru mine ea este sora mea geamănă, nu este sora mea. Nu mai vreau să plâng, că suntem emoționate. Nici măcar nu există cuvinte prin care să exprim bucuria și mulțumirea pentru ea și pentru frații mei, chiar dacă ei nu sunt toți aici”, a mai adăugat Dana Roba, în timpul interviului.
Dana și Lidia Roba
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Dana Roba, apropiată de Lidia și în copilărie
Dana Roba are amintiri extrem de frumoase din copilărie. Vedeta ne-a dezvăluit în trecut că una dintre pasiunile sale era gătitul, în timp ce sora ei prefera să facă treburile din curte. Amândouă erau extrem de harnice și niciodată nu se dădeau în lături de la nimic.
„Eram foarte harnică și îmi plăcea să gătesc. Soră-mea, Lidia, ei îi plăcea să muncească în grădină, să facă chestii din astea pe afară și eu preferam să stau în casă să gătesc. Preferam să fac cinci feluri de mâncare decât să mă duc să lucrez pe afară. Orice mă punea mama să fac, nu voiam să fac decât să stau în bucătărie și să bucătăresc. Bucătăresc de foarte mică, de la vreo 12 ani.
Pentru mine, să fac mâncare, este chiar floare la ureche doar că acum, din păcate, nu mai am gust și miros și fiecare își mai pune sare în mâncare după ce gătesc eu. Eu mai pun așa după ochi, eu gust, dar pentru mine nu mai există nicio diferență.
Când eram mică mergeam la biserică cu Lidia, eram acolo introdusă într-ale bisericii de mică. La școală eram super descurcăreață. La sport eram foarte bună, la muzică. Cu siguranță dacă m-ar fi dat părinții mei la ceva sport eram super tare”, a povestit Dana Roba, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!