
kanald.ro
Vedete
Lidia Buble nu mai iese din casă fără compania ei preferată.
Lidia Bube și-a surprins din nou fanii cu cea mai nouă ipostază în care s-a afișat în mediul online. Artista a devenit foarte atașată de cățelușul ei pe care, de fiecare dată, îl alintă Bubli. Cântăreața și patrupedul au devenit de nedespărțit, astfel că micuțul Bubli merge oriunde alături de stăpâna sa. Ultima „ieșire” a celor doi a fost în salonul de înfrumusețare, acolo unde Lidia Buble s-a sonfruntat și cu o dilemă, așa că le-a cerut ajutorul fanilor ei de pe Instagram.
În ultima vreme, Lidia Buble nu se mai poate despărți de micuțul ei cățeluș, Bubli. Nici măcar atunci când se duce la coafor nu poate pleca neînsoțită, așa că îl ia pe micuțul patruped cu ea oriunde ar merge. Fanii au remarcat de fiecare dată cât de cuminte este micuțul, astfel că a stat numai în brațele artistei cât timp ea își aranja părul.
În timp ce se afla pe scaun la coafor cu micuțul patruped în brațe, Lidia Buble a remarcat că, lângă ea, se afla o femeie cu părul scurt care i-a atras imediat atenția pentru că era foarte frumoasă. Artista și-a adus imediat aminte de vremurile în care și a avut părul scurt, în acel moment chiar punându-și problema dacă să revină la acel look sau dacă să-și lase părul lung.
Aflată în dilemă, artista a cerut și ajutorul fanilor ei din mediul online să-și exprime părerea.Bubli, cățelul Lidiei Buble
„Ai venit cu mama la salon? Și pe tine te aduce mama la salon că ți-a făcut programare. Cât e de scump. Bubli a venit cu mine să mă susțină că astăzi mami și-a dat extensiile jos.