kanald.ro
Vedete
„Leșini de râs, ce breton aveam” Andreea Esca, imagine rară din tinerețe! Cum arăta știrista la 20 de ani
Andreea Esca se uită cu drag la amintirile de pe vremea în care era doar o puștoiacă.
Cu numai o zi în urmă, Andreea Esca a petrecut la nunta primului său fin, Ionuț, pe care l-a și botezat în urmă cu mulți ani. Știrista și soțul său au fost prezenți la cununia tânărului, alături de prietenii și rudele apropiate. Cu această ocazie specială, a postat o fotografie rară în mediul online, chiar din ziua în care și-a botezul finul. Pe vremea aceea, ea avea doar 22 de ani și abia începuse să facă pași în viața de adult. Pentru că între acel moment și ziua în care finul său s-a căsătorit s-au scurs zeci de ani, Andreea Esca nu a putut să nu facă haz de necaz cu privire la faptul că timpul nu iartă pe nimeni.
Andreea Esca a scos de la naftalină o imagine din ziua în care și-a botezat finul care ieri s-a însurat. Pe atunci, ea avea numai 22 de ani și o coafură cu totul diferită față de look-ul pe care îl are acum.
„Asta e singura poză de la botez pe care am găsit-o pe un film, pe care se pare că am făcut și alte poze suprapuse. Leșini de râs, ce breton aveam… Primul meu fin, pe care l-am botezat când aveam 22 de ani, se însoară! Zic: gata, s-a căsătorit primul copil din gașcă. Suntem bătrâne! Răspuns: Nu, doar am făcut copii cu 10 ani mai devreme decât se fac acum!”, a spus, în glumă, Andreea Esca în mediul online.
Când se va mărita fiica Andreei Esca, Alexia Eram, cu Mario Fresh?
Chiar dacă au o vârstă deloc înaintată, numai 22 de ani, Mario Fresh și Alexia Eram formează un cuplu de mai mulți ani. Cei doi se înțeleg de minune și pare că relația le aduce satisfacții pe toate planurile. În cest context, fanii celor doi s-au întrebat de-a lungul timpului dacă nu cumva își doresc, în viitorul apropiat, să-și oficializeze relația.
Răspunsul la această întrebare l-a oferit chiar Andreea Esca, fiind de părere că este mult prea devreme ca, la vârsta de 20 de ani, doi tineri să se căsătorească și să devină părinți.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Cel mai important lucru pe care ți-l dorești pentru copiii tăi e să fie fericiți. Atâta timp cât ei sunt fericiți ești și tu fericită. În cazul lor, ideea de căsătorie și de copii mi se pare foarte forțată, la 20 de ani. Pe mine dacă m-ar întreba cineva la vârsta lor de căsnicie și de copii, chiar m-aș plictisi și cu siguranță deja s-au plictisit și ei.”, a declarat Andreea Esca, conform Click.