kanald.ro
Actualitate
Legătura dintre soțul Mariei Rus, una dintre româncele găsite moarte în Italia, și Eduard, principalul suspect al dublei crime. Detalii șocante ies acum la iveală: „Avem un fotoliu de piele lângă uşă şi acolo i-a dat foc”
Noi detalii ies la iveală în cazul celor două românce găsite moarte în Italia. Iată legătura neștiută dintre soțul Mariei Rus și Eduard, prinicipalul suspect!
Detalii halucinante ies acum la iveală în cazul celor două românce care au fost găsite fără suflare în locuințele lor din Italia. Reamintim că trupurile neînsuflețite ale femeilor au fost descoperite în seara de joi spre vineri, atunci când autoritățile au fost anunțate de către un bărbat, cel care este acum și principalul suspect. Maria Rus, prima victimă, a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său, al cărei cauză a fost o mână criminală, așa cum au relatat autoritățile până acum.
Cea de a doua româncă, Delia Zărnescu, în vârstă de 58 de ani, a fost găsită într-o baltă de sânge, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori. Cele două românce erau prietene buni și în același timp vecine, căci locuințele lor se aflau la 200 de metri distanță una de cealaltă. Dubla crimă a șocat pe toată lumea, însă acum s-au aflat noi detalii care răstoarnă complet ancheta. Se pare că între Eduard, cel care este suspectat că ar fi vinovat, și soțul Mariei există o legătură mai veche. Iată ce mărturisiri a făcut bărbatul, după ce partenera lui a murit în chinuri!
Legătura dintre soțul Mariei Rus și Eduard, principalul suspect al dublei crime
Eduard Omar Nedelcov este principalul suspect în cazul dublei crime care a șocat o lume întreagă. Românul are 24 de ani și s-a stabilit în Italia în urmă cu mai mulți ani împreună cu familia sa. El locuia în același cartier cu cele două victime, în centrul orașului Naro din Sicilia, după ce soțul Mariei Rus l-a ajutat să își găsească de muncă. Potrivit observatornews.ro, cei doi au lucrat împreună, însă partenerul româncei a mărturisit faptul că tânărul nu avea un comportament potrivit și că de multe ori a fost în vizorul carabinierilor. Mai mult decât atât, acesta a precizat că presupusul criminal consuma substanțe interzise și avea un comportament agresiv.
Maria Rus, românca găsită carbonizată, era stabilită în Italia de mai mulți ani și lucra în agricultură, la cules de struguri și măsline. Femeia era în plin divorț cu soțul ei, care s-a întors în România, însă chiar și așa, bărbatul este devastat de durere și nu își poate stăpâni lacrimile. Acum, la două zile de la tragedie, el este convins să cel care i-a luat viața partenerei lui este românul de 24 de ani.
Maria Rus, românca găsită carbonizată în locuința sa
Suspectul ar fi fost la una dintre victime acasă, înainte să le omoare
La doar două zile de la cazul care a șocat pe toată lumea, soțul Mariei Rus a făcut mărturisiri de-a dreptul cutremurătoare. Se pare că înainte să recurgă la gestul de cruzime, individul de 24 de ani ar fi fost acasă la prima victimă. Astfel, într-un moment de furie, el ar fi omorât-o cu sânge rece pe femeie, apoi a pus-o într-un fotoliu de piele căruia i-a dat foc. La scurt timp după ce ar fi făcut crima halucinantă, acesta s-ar fi dus în grabă la casa Deliei Zărnescu, pe care a omorât-o cu mai multe lovituri de cuțit. Ulterior, Eduard a sunat la autorități și a declarat că le-a găsit fără suflare pe victime.
„Prima zice că a omorât o și a pus o într un fotoliu, avem un fotoliu de piele lângă uşă şi acolo i a dat foc. Și după aia a fugit după românca cealaltă și a omorât o în casă. El a dat telefon la carabinieri şi la pompieri.”, a mărturisit soțul primei victime, pentru sursa menționată mai sus.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Din ultimele informații relatate de presa internațională a reieșit faptul că în seara tragediei, principalul suspect împreună cu un alt român de 50 de ani ar fi fost la o petrecere, chiar acasă la Delia Zărnescu. Astfel, după mai multe pahare de alcool și distracție, cei doi i-ar fi făcut propuneri neadecvate româncei, însă ea i-a dat imediat afară din casă. În acel moment, criminalul s-ar fi dus direct la casa Mariei Rus despre care știa că este singură.