kanald.ro
Laurette a dat lumina reflectoarelor pe viața de femeie de afaceri
Laurette a dat lumina reflectoarelor pe viața de femeie de afaceri
Vedete
Laurette a renunțat la viața mondenă și s-a lansat în afaceri.
Pe vremuri, Laurette era una dintre cele mai cunoscute și apreciate asistente TV de la noi din țară. În urmă cu câțiva ani, mulatra a luat decizia de a renunța la lumina reflectoarelor, schimbându-și radical modul de viață. Fosta asistentă TV s-a mutat în Paris, dar nu a uitat nici de viața din România. După ce a dezvăluit că a lucrat, timp de câteva luni, într-un centru spa de lux din Franța, vedeta nu a mai vrut să fie o simplă angajată și a hotărât să își deschidă propria ei afacere, în țara ei natală.
După ce și-a petrecut timpul într-un spa din Paris, Laurette a considerat că a adunat destule informații despre acest domeniu și s-a întors temporar în România, unde și-a deschis propriul ei salon de masaj. Mulatra și-a investit economiile în această afacere, de care este extrem de mândră. Prețurile sunt variate, în funcție de dorințele clienților, iar proaspăta femeie de afaceri se declară mulțumită de atitudinea oamenilor care îi calcă pragul salonului, aceștia fiind foarte respectuoși.
„Prețurile la salonul de masaj sunt cuprinse între 100 și 500 de lei, depinde de fiecare serviciu în parte pe care clientul și-l alege. Avem și terapeuți din Camerun. Sunt așa frumoși și bruneței, ca mine, și facem tehnici de masaj african.
Laurette s-a lansat în afaceri
Mulatra nu s-a oprit doar la salonul de masaj și vrea să își extindă afacerile.
„Important este că a ieșit ceva frumos, este un produs made in Franța, are un amestec de arome exotice afro, le-am ales și cu gândul la tatăl meu, din Africa. Am avut de ales dintre mai multe esențe, am mers timp de o săptămână, la laborator, ca să le încercăm. Avem o ediție limitată, de 300 de sticluțe, am vândut o mare parte dintre ele, la prețul de 275 de lei, nu este scump. Vreau să-l produc într-un număr mai mare, e de fapt un ulei de parfum, persistă mirosul și două zile. Sticluța este neagră, cu auriu, reprezintă luxul. Când l-am făcut, treceam printr-o perioadă grea, așa că am încercat să-mi canalizez energia spre ceva frumos. M-am gândit să fac produsul acesta, care să-mi poarte și numele. Am înregistrat numele meu la OSIM, da, taxa este de vreo 1.000 de lei anual”, a mai povestit Laurette.
În urmă cu doi ani, mulatra a hotărât să plece din România și să își urmeze iubitul de la vreme aceea, care locuia în Paris. Laurette s-a adaptat rapid vieții din țara străină, acolo unde și-a făcut o mulțime de prieteni noi. Chiar dacă ea și bărbatul pentru care s-a mutat din România nu mai sunt împreună, fosta asistentă TV a rămas în Franța, unde a și început să lucreze în domeniul îngrijirii corporale.
„Sunt foarte bine! M-am obișnuit. Deja au trecut aproape doi ani de când suntem prin Paris. Ne-am obișnuit, este frumos. Suntem tot timpul într-o vacanță, ca să zic așa. Pentru că, orice ai face în Paris, în fiecare zi ai câte ceva nou de făcut și te simți ca în vacanță. Eu m-am obișnuit, sunt foarte bine! Sunt foarte liniștită! Mi-am făcut prieteni noi. Mi-am făcut cunoștințe. Ies ori de câte ori am timp, în oraș. Momentan lucrez la un centru de spa. Este mai mult o școală de masaj și întreținere corporală. Este una dintre cele mai cunoscute școli”, spunea, în urmă cu ceva timp, Laurette, pentru un post TV.