kanald.ro
        Sport
Laurențiu Reghecampf anunță schimbări la Universitatea Craiova! Ce planuri are tehnicianul pentru lotul oltenilor? ”Am promisiuni din partea patronului că se va rezolva”
Universitatea Craiova a terminat ultima etapă de duminică, 30 iulie, la egalitate împotriva celor de la CFR Cluj, scor final 1-1.
Cele două cluburi s-au confruntat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în cea de-a treia etapă din startul noului sezon al Superligii României. La finalul celor 90 de minute, CFR Cluj și Universitatea s-au ales cu câte un punct fiecare.
Laurențiu Reghecampf anunță schimbări la Universitatea Craiova!
După meciul din deplasare, Laurențiu Reghecampf și-a exprimat dorința de a mai transfera încă un jucător important până la încheierea perioadei de mercato din această vară. De asemenea, a ținut să precizeze și faptul că va avea parte și de tot sprijinul patronului clubului, Mihai Rotaru.
„Sper să mai reușim să aducem un jucător unde ne trebuie, poate chiar doi și cu siguranță echipa va arăta bine. Trebuie să găsim jucători care au calitate mai mare decât cei pe care îi avem la dispoziție.
Am promisiuni din partea patronului că se va rezolva. Nu trebuie să fie doar despre Alexandru Mitriță, el are mare calitate, dar toți sunt jucători la Universitatea Craiova”, a evidențiat Reghecampf.
CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-1
Alexandru Crețu a reușit să deschidă scorul pentru formația din Bănie în minutul 10, în urma unei pase de gol provenite de la Alexandru Mitriță. Emmanuel Yeboah a restabilit egalitatea în minutul 39, iar tabela a rămas nemodificată până la finalul partidei, astfel cele două echipe părăsind terenul cu câte un punct.
Pentru formația din Gruia urmează un meci important joi, 3 august, de la ora 21:00 cu Adana Demirspor, în cel de-al doilea tur preliminar din UEFA Europa Conference League. Clujenii vor evolua în deplasare, după un rezultat favorabil de 1-0 în manșa tur.
De cealaltă parte a baricadei, formația dirijată de tehnicianul Laurențiu Reghecampf o va înfrunta pe FC Hermannstadt vineri, 4 august, de la ora 21:30, pe teren propriu, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
Citește și: Surpriză în La Liga! FC Barcelona i-a găsit deja înlocuitor lui Dembélé
Laurențiu Reghecampf, tehnicianul de pe banca Universității Craiova
 
Laurențiu Reghecampf din nou antrenor al formației din Bănie
Laurențiu Reghecampf este din nou antrenororul Universității Craiova, la doi ani de la începutul primului său mandat pe banca formației din Bănie și la un an de când a părăsit clubul.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
La 47 de ani, Reghe a semnat un contract pe două sezoane și are ca obiectiv câștigarea ambelor trofee din campionatul intern, titlul de campioană a Superligii și Cupa României. În sezonul trecut, Reghe a antrenat în Azerbaidjan, pe Neftchi Baku, echipă preluată în momentul de față de Adrian Mutu.
La doar câteva ore de la remiza cu Oțelul Galați (0-0), din a doua etapă a Superligii, Universitatea Craiova a luat decizia de a se despărți de Eugen Neagoe.
Mihai Rotaru a ajuns la un acord în ceea ce privește revenirea tehnicianului.