kanald.ro
Laura Cosoi, în lacrimi
Laura Cosoi, în lacrimi
Vedete
Laura Cosoi nu și-a mai putut ține în frâu emoțiile și a izbucnit în plâns, chiar în timpul emisiunii sale.
Laura Cosoi se numără printre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară, iar de o bună bucată de timp moderează și o emisiune televizată de succes. Mai mult, și pe plan personal, vedeta stă la fel de bine, căci se bucură de o familie unită și se pregătește să devină mamă pentru a patra oară.
Totuși, Laura Cosoi a șocat pe toată lumea zilele trecute, atunci când a început să plângă în direct.
Mărturisirile Alexandrei Ungureanu au făcut-o pe Laura Cosoi să își amintească despre părinții ei, care, din păcate, nu mai sunt în viață.
„Pentru mine, Maramureșul este foarte acasă și îmi aduce aminte de părinții mei, pentru că acolo am trăit cu părinții mei ultimele momente, cele mai frumoase din viețile noastre.(...) Sufletul îmi este plin de recunoștință, de iubire și de bucurie că am trăit ce am trăit. Ai reușit să-mi readuci amintiri atât de plăcute și foarte dragi mie.(...)
Maramureș este un loc care mie îmi este pe suflet, este a doua casă cum s-ar spune, deși nu am avut neapărat rude în Maramureș, tatăl meu fiind din Zalău, deci cumva la graniță. Sufletul meu e acolo, acolo am botezat copiii. (…) Am cumpărat acolo un teren și urmează să ridicăm o casă să salvăm o casă veche de 100 de ani”,
Laura Cosoi, în lacrimi
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean vor deveni părinți pentru a patra oară, având deja trei fetițe care le fac viața mai frumoasă.
Vorbind despre bebelușul care va veni în curând pe lume, Laura Cosoi s-a referit la acesta folosind genul masculin, ceea ce i-a făcut pe fanii ei să creadă că blondina va fi mămică de băiețel. Totuși, Laura a clarificat lucrurile, precizând că s-a referit la „copil”, fără să se gândească în mod special la băiețel sau la fetiță.
„Doamne-ajută să fie sănătos… copilul! Vreau să nasc natural, am născut toți copiii pe cale naturală. Pentru mine, nașterile naturale sunt cele mai frumoase experiențe personale. Fetițele au fost foarte fericite și Rita a fost foarte nostimă. Mi-a zis că o luăm iar de la capăt și că mă va ajuta să schimb scutece. Fetele, în general, au acest instinct matern.
De fiecare dată, la ecografii am mici emoții. Sper să fie totul în regulă, dar eu simt deja că totul este bine. Totul este în regulă! Este o sarcină la o vârstă înaintată, am vârsta de 42 de ani… Eram convinși că nu o să se mai întâmple, dar s-a întâmplat pur și simplu. Ne doream, dar nu ne așteptam. N-am făcut tratamente sau ceva de genul”, a mărturisit Laura Cosoi pentru Playtech.ro.