kanald.ro
Vedete
Larisa Udilă a izbucnit în lacrimi pe rețelele de socializare. Postarea prin care și-a îngrijorat fanii din mediul online: „Am eșuat astăzi”
Vedeta trece prin niște momente dificile, motiv pentru care se simte dezamăgită.
Larisa Udilă este una dintre cele mai cunoscute și apreciate influencerițe din țara noastră. Pe rețelele de socializare, vedeta a reușit să adune o comunitate extrem de numeroasă. Așa se face că pe Instagram are aproape jumătate de milion de urmăritori.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că bruneta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește momentele bune, dar și momentele mai puțin bune cu fanii săi. Aceasta nu s-a ferit niciodată să spună lucrurilor pe nume și a vorbit întotdeauna deschis despre problemele din viața sa.
Recent, a vorbit în mediul online despre un episod vulnerabil din viața sa. Ce s-a întâmplat cu vedeta?
Larisa Udilă, postare îngrijorătoare pe rețelele de socializare
Larisa Udilă și-a îngrijorat fanii
Influencerița păstrează în permanență legătura cu fanii săi, chiar și atunci când lucrurile din viața sa nu merg ca pe roate. Așa s-a întâmplat și de această dată căci vedeta a făcut mai multe postări îngrijorătoare pe Instagram. Vedeta trece prin niște momente dificile, motiv pentru care se simte dezamăgită și supărată.
Se pare că Larisa Udilă se confruntă cu o perioadă mai grea din viața sa, motiv pentru care a acumulat foarte mult stres, dar și oboseală. Totuși, problema care i-a pus capac a fost chiar examenul auto pe care, din nefericire, nu a reușit să-l treacă.
„M-ați întrebat ce s-a întâmplat. Am acumulat foarte mult stres, oboseală, dezamăgiri. Am eșuat astăzi la examenul auto (pe care îmi doream enorm să îl iau) și probabil a fost fix cireașa după tort care m-a făcut să explodez.”, a scris Larisa Udilă pe Instagram.
Cu toate acestea, Larisa Udilă spune că este conștientă și recunoscătoare pentru toate lucrurile frumoase din viața sa, care nu sunt deloc puține. Însă, este normal să existe și momente mai vulnerabile și încărcate emoțional.
Acum, influencerița a mărturisit că este pregătită să treacă mai departe și să lase în urmă aceste dezamăgiri și frustrări deoarece nu sunt deloc benefice.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Eu singură cad, singură mă ridic. Este normal și firesc să trăim și perioade mai încărcate emoțional, dezamăgiri. Altfel, nu vom ști să le prețuim pe cele superbe. Cert este că simt că m-am eliberat astăzi, simt că a fost momentul meu de slăbiciune pe care îmi doream să îl am ca să mă pot ridica să continui.
Sunt conștientă de lucrurile bune din viața mea și sunt atât de multe încât trebuie să fiu nesimțită să mă supăr pe niște nimicuri.”, a mai scris vedeta pe rețelele sale de socializare.