WowNews logo WOWnews
Stories
Larisa Iordache, operată de urgență
Colaj foto cu Larisa Iordache

Vedete

Larisa Iordache, operată de urgență: ”Mi s-a montat un stent”. Cu ce problemă de sănătate a fost diagnosticată fosta gimnastă

Larisa Iordache a fost operată de urgență. Fostei gimnaste i-a fost montat un stent după ce a făcut o criză renală.

Problemele parcă se țin scai de Larisa Iordache. Fosta gimanstă și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că, din nou, a fost nevoită să ajungă pe mâna medicilor.

După problemele pe care le-a avut la nivelul membrelor inferioare, acum Larisa Iordache a ajuns să fie operată din cauza unei boli cu care se confruntă de mai mult timp, dar căreia nu i-a dat importanță.

Citeste si: Postările emoționante pe care Igor Cuciuc le-a făcut în cursul zilei de ieri! Ce a uimit cu adevărat la un comentariu lăsat de mama Andreei Cuciuc, Diana? "Dumnezeu e mare!" - kfetele.ro

Citeste si: Ce vrea să facă Larisa Iordache după retragerea din activitate. La 25 de ani a spus „adio” gimnasticii

Larisa Iordache, operată de urgență
Larisa Iordache, operată de urgență[Sursa foto: Instagram]

Larisa Iordache a fost operată din cauza unei crize renale

Direct de pe patul de spital, acolo unde a stat internată trei zile, Larsa Iordache a publicat o imagine, în dreptul căreia a ținut să menționeze că va fi nevoită să le mai facă o vizită medicilor.

Astfel, pentru că admiratorii nu știau că fosta gimnasta se confruntă cu probleme de sănătate, toți au luat-o la întrebări. Pentru că felul în care se simțea, fiind slăbită și amețită, nu i-a permis să intre în contact cu fiecare fan în parte, Larisa Iordache a lăsat un mesaj public pe Instagram.

Acolo a menționat că a ajuns la spital în urma unei crize renale pe care a făcut-o și pentru care a fost operată de urgență. Medicii i-au pus un stent la rinichi, spunând că totul a decurs exact așa cum spune la carte.

”Am ieșit din spital. Sunt fericită, dar cam amețită. Sunt șocată cât de mult poți să reții în corp serurile care se administrează în spital, sunt umflată la față, mai ales că de trei zile eu nu mănânc nimic. Am și mâinile umflate, picioarele nu-mi mai intră în adidași, dar o să am răbdare cu mine.

Am ajuns în spital pentru că am făcut din nou o criză renală. Și pentru că nu am făcut lucrurile atunci când trebuia, am ajuns iar de urgență la spital. Am fost băgată în operație. Nu grea. Mi s-a montat un stent, a povestit Larisa Iordache pe InstaStory.

Deși a recunoscut că intervenția chirurgicală nu a fost una foarte complicată, situația sa medicală nu a fost rezolvată în totalitate, ceea ce psihic și fizic a afectat-o destul de mult.

Peste o lună, Larisa Iordache mărturisește că va fi nevoită să se lase iar pe mâna specialiștilor pentru a-i fi scoasă piatră de la rinichi, pentru că acum acest lucru nu s-a putut face din cauza infecției pe care o are.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: UNDE ar fi trebuit să fie Andreea Cuciuc în noaptea fatidică de 15 noiembrie? Igor Cuciuc, bântuit tot restul vieții de decizia fiicei lui: „Nu poți să-i interzici unui copil să...” - radioimpuls.ro

“Trebuie să mă duc iar la doctor și să-mi scoată pietricica. Nu s-a putut scoate acum din cauza infecției pe care o am. A fost dificil psihic. Fizic, acum mă resimt, mă dor toate. Am avut și febră…și tot ce ai când ai probleme cu rinichii. Peste o lună vin la spital. Apoi două săptămâni mai trag de mine și sunt ca nouă apoi”, a mai adăugat vedeta.

Citeste si: Larisa Iordache a decis să se retragă din gimnastică, după o carieră de 20 de ani: „Este timpul pentru o viață normală și un pic mai liniștită”

În urma celor întâmplate, mai ales că situația este departe de a se încheia, Larisa Iordache spune că și-a învățat lecția. De acum încolo, sportiva va acționa din timp pentru a nu mai ajunge în situații limită, ceea ce îi îndeamnă și pe admiratorii săi să facă. Sănătatea este pe primul loc și nu trebuie trecută cu vederea nicio durere, subliniază acum Larisa Iordache.

”Mi-am învățat lecția. Trebuie să fac lucrurile la timp, chiar dacă nu mă doare. Nu lăsați de pe-o zi pe alta. Cu sănătatea nu te joci. Cât trăim învățăm și trecem prin chestii. Acum mi-am învățat lecția, să nu mă mai las pe mine și să am grijă de mine”, le-a mai spus bruneta fanilor săi de pe rețelele de socializare.