kanald.ro
Vedete
La ce preț ajung cursurile de actorie cu Fetița Zurli?! Suma pe care ar putea să o scoată din buzunar părinții care vor să-și ducă copiii la orele lui Vero Căliman
Vero Căliman și-a găsit o nouă vocație, după plecarea din Gașca Zurli. Actrița care o interpreta pe Fetița Zurli și care a ajuns la inimile milioanelor de copii din România a început un nou proiect, iar noi am aflat câteva detalii inedite!
Vestea că Fetița Zurli a părăsit gașca formată de Mirela Retegan i-a luat pe toți prin surprindere. Multă lume s-a întrebat atunci ce va face actrița, iar răspunsul nici nu a întârziat să apară. Vero Căliman nu și-a dorit să piardă conexiunea cu cei mici, mai ales că a considerat că este menirea ei să lucreze cu copii, așa cum a declarat recent.
Actrița și-a găsit o nouă vocație și va putea păstra în continuare legătura cu cei mici, mai mult decât atât, copiii care au apreciat-o ca Fetița Zurli, vor avea șansa să ia lecții de actorie chiar de la idolul lor. Vero Căliman va putea da mai departe din cunoștințele ei, mai ales că acum a acceptat să lucreze ca director al unui teatru pentru copii, notează Viva.
Ce face Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli
Actrița în vârstă de 34 de ani a decis să plece din Gașca Zurli, după 10 ani în care a bucurat inimile copiilor. Vero Căliman nu a oferit, la acel moment, prea multe detalii cu privire la decizia sa și nici nu a explicat motivele pentru care a ales să renunțe la proiect, însă nu a renunțat nici măcar o clipă la ideea de a lucra cu cei mici.
Acum, Vero Căliman are șansa să le ofere copiilor din experiența sa și să îi învețe, după ce s-a alăturat școlii de teatru ce are ca misiunea dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor.
„Este o bucurie să mă alătur echipei (…) și să contribui la dezvoltarea potențialului creativ al copiilor prin intermediul artei teatrale.
Simt că este menirea mea să transmit mai departe din tot ce am acumulat până în prezent, iar conexiunea cu copiii nu o voi pierde niciodată. Le sunt alături în continuare”, a spus actrița, potrivit Fanatik.
Actrița Vero Căliman
La ce preț ajung cursurile de Teatru cu Fetița Zurli
Pentru Vero Căliman este o nouă etapă și cu siguranță micuții se vor bucura enorm să o cunoască și să lucreze alături de ea. Fetița Zurli îi va putea inspira și le va putea ghida drumul, iar noi am aflat la ce prețuri ajung cursurile de actorie cu Vero Căliman.
Pe site-ul oficial al școlii de teatru au fost anunțate deja cele două date la care vor începe orele ținute de actrița Vero Căliman, dar și tariful pe care părinții ar urma să îl plătească. Întregul modul de 4 luni, format din 16 ședințe ar reprezinta o investiție de 2.000 de lei.
Vero Căliman pe scenă
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Vero Căliman, un nou proiect în județul Călărași
La scurt timp după plecarea din Gașca Zurli, îndrăgita actrița a pus bazele unui proiect personal, chiar în comuna Jegălia din județul Călărași. „Teatru la Sat” așa cum se numește proiectul va începe în luna iunie, iar Vero Căliman este sigură că povestea sa îi va ajuta și îi va inspira pe copii.
„Vrem să le oferim copiilor de acolo o altă perspectivă asupra vieții. Vrem să-i inspirăm să citească mai mult și să devină mai curioși, să le facem locul de joacă din ce in ce mai mare.
Şi uite aşa voi face naveta de două ori pe săptămână pentru a duce Teatrul la Sat. Așa cum știu eu mai bine, cu toată bucuria mea şi priceperea mea”, a mărturisit actrița, la acel moment.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!