kanald.ro
Vedete
Jador, transformare totală! Cum a ajuns să arate manelistul în ultima perioadă? Nici măcar el nu se mai recunoaște: „Nu mă pot obișnui așa”
Jador și-a făcut o nouă schimbare de look și s-a postat așa pe internet.
Jador este iubit și apreciat de o mulțime de români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, artistul a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
De asemenea, cântărețul este foarte activ și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei ce-l apreciază aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, așa cum a făcut-o și de curând.
Mai precis, manelistul și-a făcut o schimbare de look în zona feței, transformându-se total după ce și-a modificat barba, lucru cu care, spune el, nici nu se poate obișnui.
„Pur și simplu nu mă pot obișnui cu mine așa, mi se pare că sunt ciudat”, a spus Jador, pe pagina personală de Instagram.
Ce face Jador cu banii pe care îi câștigă
În cadrul emisiunii ”În jacuzzi cu Bogdan Mocanu”, difuzată pe canalul de YouTube WOWnews, Jador a fost extrem de sincer și a recunoscut că a ajuns deja milionar în euro, dar a dezvăluit și ce face cu toți banii pe care îi câștigă.
Jador: Milionar în euro sunt deja. Am terminat casa fratelui meu. I-am mobilat-o, tot. Am terminat tot. Acum e momentul să…
Bogdan: Vă spun eu, că de la el e greu să scot cuvintele. A făcut bani și i-a investit, și-a făcut o casă, două, trei fraților, surorilor. Acum, este momentul să se distreze și să se simtă bine.
Jador: Vreau să îmi iau un (…) sau un (…). Eu am cheltuit banii foarte corect. Eu pentru ce muncesc? Să îi iau în mormânt? Mai dau la oameni, îmi iau și eu o mașină. Îl duc la spital și îl operez pe banii mei pe unchiul meu. Rudele mele nu îmi cer bani, toți sunt pocăiți și se mulțumesc cu ce au.