kanald.ro
Vedete
”Iubirea vindecă” Oana Zăvoranu, mesaj neașteptat în online, la nici o lună de la anunțul divorțului de Alex Ashraf. Vedeta, rănită în amor, pregătită să mai dea o șansă iubirii
Oana Zăvoranu nu fuge de iubire, chiar dacă și a doua căsătorie a ajuns în prag de divorț.
Oana Zăvoranu a avut mereu noroc în toate, dar parcă nu și în amor. Vedeta, după o relație lungă cu Alex Ashraf, a ajuns să divorțeze și de el, după ce, în urmă cu mulți ani, prin aceeași situație a trecut și cu Pepe.
Divorțul a fost confirmat chiar de ea, urmând apoi o serie lungă de declarații controversate, de la cele acide, la cele care parcă duceau către o posibilă împăcare.
Oana Zăvoranu, totul despre durerea provocată de iubire
Nu a fost să fie și, spunea el, nici nu va mai fi cazul de așa ceva. Însă, chiar și așa, rănită în amor și înșelată mai bine de un an și jumătate, Oana Zăvoranu pare că nu și-a pierdut speranța.
Actrița nu doar că încă mai crede în iubire, dar este sigură că doar iubirea poate vindeca orice în viață. Plus că, mai notează ea, tot iubirea este, pe lângă calea vindecătoare, și cea care rănește un om și care ne învață că, și cu sufletul-n bucăți, îl putem iubi în continuare pe cel care ne-a rănit.
Mesajul ei fiind, cel mai probabil, o referire la ceea ce trăiește ea acum, specificând chiar, la un moment dat, că Alex Ashraf, chiar dacă a înșelat-o și a decis să o părăsească, încă rămâne în sufletul ei.
”Rănile corpului cu timpul se vindecă. Rănile sufletului cu timpul se vindecă. Învățăm să iubim rana. Și pe cel ce a făcut rana. Rănile șlefuiesc omul. Și nasc înțelepciune. Iubirea vindecă”, este mesajul publicat de Oana Zăvoranu, pe contul personal de Facebook.
Oana Zăvoranu nu fuge de iubire, chiar dacă și a doua căsătorie a ajuns în prag de divorț.
Vedeta nu-și urăște fostul partener
Și dacă acum vorbește cu iubire despre durerea provocată chiar de sentimentul dragostei, la momentul divorțului, Oana Zăvoranu gândea în același fel. ”Querida” recunoștea că, indiferent de cele întâmplate pe parcursul mariajului, ea nu-l poate urî pe Alex Ashraf.
Ba chiar, spunea că uneori o cuprinde un dor nebun de fostul ei soț și de tot ce au trăit împreună, recunoscând că nu îi este jenă să își strige sentimentele în gura mare.
„Nu ne-am împăcat… dar asta nu înseamnă că îl urăsc. 10 ani aproape de relație pasională nu ți-i ia nimeni. Când simt că mi-e puțin dor fac asta… este încă soțul meu…„, a declarat Oana Zăvoranu, în urmă cu puțin timp, în cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars.