
kanald.ro
Vedete
Isabela Onoriu a ieșit public pentru prima dată și a vorbit despre divorțul dintre ea și încă soțul său, Daniel Onoriu.
Vestea că Daniel și Isabela Onoriu divorțează a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales după greutățile prin care au trecut împreună pe parcursul celor 6 ani de căsnicie. Dacă pilotul de curse a tot făcut declarații pe baza acestui subiect, acum a venit și rândul Isabelei, care a vorbit deschis despre separare.
Nu mai este un secret pentru nimeni că Daniel Onoriu deja și-a găsit fericirea în brațele unei alte femei, fapt declarat chiar de el pe pagina personală de Instagram, iar Isabela știe de acest lucru, mai ales că niște prieteni i-au oferit mai multe detalii.
Citeste si: Răspunsul oferit de Isabela Onoriu, după ce Daniel Onoriu i-a cerut iertare public: „Așa va rămâne”
Ei bine, însă, recent, Isabela a mers să-și facă cumpărăturile într-un supermarket, acolo unde s-a întâlnit întâmplător cu Daniel Onoriu care era însoțit de noua parteneră, însă cei doi foști nu au interacționat deloc.
„Acum două zile am fost într-un supermarket și la două minune, în spatele meu, în același magazin, apare Daniel cu actuala sa iubită. Nu am avut niciun sentiment, nici de furie, nici de nimic, mi-am văzut de cumpărăturile mele și am plecat. Nu a interacționat deloc cu mine. Am auzit când i-a zis tipei respective <uite-o pe Isabela> și ea tot trăgea de el și îi zicea <hai să mergem>. Știu că este o tipă din Canada de vreo 43-44 de ani, de vârsta lui. Vreau să mai spun și că după ce el a insistat să ne împăcam, la o săptămână distanță, s-a întâlnit cu ea. Am auzit de la persoane care au fost în cercul nostru de prieteni că a dus-o deja în apartamentul unde am locuit noi doi, în patul nostru. Am înțeles și că au făcut mâncare împreună, i-a făcut deja și cunoștință cu mama lui. Nu îmi pare rău de această situație. Eu cred că el a vrut să mă facă geloasă, dar nu i-a ieșit. Omul aruncă cu ce are în suflet: unul cu bunătate, cu răutate”, a declarat Isabela Onoriu, pentru Click!.
Pentru Isabela Onoriu nu mai există cale de întoarcere. Tânăra susține că este decisă să divorțeze și a depus deja actele la Judecătoria Sectorului 1.
Femeia spune că ea și-a dorit ca divorțul să aibă loc la notar, pentru a termina pe cât de repede posibil această situație, însă Daniel Onoriu a fost cel care a vrut să meargă în instanță.
„Eu am depus actele la Judecătoria Sectorului 1, am vrut la notar, dar el a dorit la Judecătorie. Probabil să mai tărăgăneze această situație. Eu sunt decisă, divorțez! Asta este, mergem în instanță până la urmă. Cred că o să se termine destul de repede divorțul. Am suficiente dovezi la mână. Mai ales că acum el are și o relație.”, a mai spus Isabela Onoriu.
De asemenea, Isabela Onoriu a vorbit și despre motivul divorțului dintre ea și încă soțului ei, explicând că sportivul a dorit să revină la pasiunea sa, respectiv cursele. Deoarece nu este vindecat în totalitate și acest sport ar fi dăunător pentru sănătatea lui, tânăra s-a opus.
„Motivul divorțului este faptul că el a vrut să se reapuce de curse iar eu m-am opus. El nu este vindecat și nu este recuperat psihic și am pus stop. Daniel nu mai are 25-30 de ani să mai facă curse. Fiecare are perioada sa de glorie.”, a explicat Isabela.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
De precizat este că, Isabela Onoriu a părăsit casa în care locuia alături de Daniel pe data de 1 septembrie. Inițial, tânăra a locuit la tatăl pilotului, apoi s-a mutat singură într-un apartament.
„Eu sunt foarte liniștită acum, mă regăsesc eu cu mine. Ies cu fetele, ies în parc, citesc. Pe 1 septembrie ne-am separat. M-am mutat într-un apartament. Când am plecat de la Daniel am stat doar câteva zile la tatăl lui, m-am înțeles de minune cu el. Chiar am vorbit despre motivul separării noastre și el a reușit să mă înțeleagă foarte bine”, a spus tânăra.