kanald.ro
Vedete
Irinel Columbeanu, tratat regește la azilul din Ghermănești! Ce face zi de zi fostul milionar, de când se trezește până la finalul zilei: „Nu l-am văzut niciodată să plângă”
Irinel Colmbeanu duce o viață liniștită la azilul unde a ajuns în urmă cu circa 6 luni, după ce a fost la un pas să fie evacuat din apartamentul în care locuia cu chirie.
Irinel Columbeanu se află azilul din Ghermănești deja de circa o jumătate de an, acolo unde se pare că duce o viață bună și unde își trăiește în liniște anii bătrâneții. De la statutul de milionar, care arunca cu banii în stânge și în dreapta, a ajuns să fie la mila prietenilor și a familiei, iar vila de la Izvorani, în care a locuit inclusiv cu Monica Gabor, este acum doar o amintire frumoasă, demult apusă. De când se află la azil, a fost ajutat și vizitat de mai multe persoane publice, care i-au întins o mână de ajutor când avea cea mai mare nevoie, fiind la un pas de a fi evacuat din apartamentul pentru care nu își mai permitea nici să plătească chiria.
Irinel Columbeanu este fericit la azil
În momentul de față, Irinel Columbeanu duce o viață liniștită la azil și nu pare afectat în vreun fel de schimbările dramatice prin care a trecut de-a lungul vieții, de la prinț la cerșetor. Patronul azilului unde locuiește fostul milionar a dezvăluit care îi sunt obiceiurile de dimineață, când se trezește și cum își petrece fiecare zi acolo.
Se pare că Irinel Columbeanu pune mare preț pe mișcare, iar analizele medicale au ieșit mai bine ca niciodată. Se gândește la fiica sa, Irina, în vârstă de 17 ani, în permanență, despre care vorbește cu drag și mândrie în fiecare zi. De asemenea, Irinuca îi mai trimite tatălui său și bani.
„Irinel este bine. Are o pensie pe lună de 2.000 de lei. Duce o viață liniștită aici. Dimineața se trezește, ia micul – dejun, bea un ceai după care o cafea fără cofeină. Recent i s-au făcut toate analizele medicale și ceea ce este cel mai important este că nu are AVC. Zilnic merge aici, la azil, la sală, face mișcare. Nu are moralul scăzut, nu l-am văzut niciodată să plângă, este bine aici. Am văzut că are un album de poze cu fiica sa lângă pat și se uită mereu la el. Un prieten am înțeles că i l-a făcut. De vorbit la telefon vorbește cu ea de două – trei ori pe săptămână. Tot timpul îl aud vorbind de Irinuca. Știu că ea îi mai trimite bani din străinătate dar nu am intrat în detalii mai multe să aflu ce și cum pentru că nu este treaba mea”, a spus Ion Cassian, proprietarul căminului de bătrâni din Ghermănești, unde locuiește acum Irinel Columbeanu, conform Click.
Irinuca lucrează ca ospătăriță în Los Angeles
Chiar dacă nu a împlinit vârsta majoratului, Irinuca a început deja să lucreze și să-și câștige banii de una singură. Irinel Columbeanu a dezvăluit, în podcastul „Fitză cu Adiță”, că fiica sa s-a angajat ca ospătăriță într-un restaurant din Amlibu, Los Angeles.
„S-a angajat la un restaurant din Los Angeles, din Malibu, acolo unde stă ea. Este chelneriță. Și de asemenea, vrea să se facă profesoară de limba franceză, pe care ea o vorbește foarte bine, pentru un coleg de liceu de-ai ei”, a spus Irinel Columbeanu.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro