kanald.ro
Vedete
Irinei Deaconescu nu-i vine să creadă cât de mult a crescut fiica sa, Victoria! Ce a descoperit influencerița cu puțin timp înainte de Crăciun: „Parcă ieri am născut-o...”
Blondina a fost surprinsă de evoluția fiicei sale cele mari, Victoria.
Irina Deaconescu este din ce în ce mai împlinită și mai fericită. Vedeta are o carieră de succes și este foarte apreciată în mediul online.
De departe însă, cea mai mare fericire a Irinei vine de la familia minunată pe care și-a întemeiat-o alături de alesul inimi sale, Cristi Manea.
Blondina a fost surprinsă de evoluția fiicei sale cele mari.
Fiica Irinei Deaconescu i-a făcut o adevărată surpriză
Irina Deaconescu a devenit mamă pentru prima dată cu aproximativ doi ani în urmă. Atunci, vedeta a adus-o pe lume pe fiica ei cea mare, Victoria.
Ulterior, familia influenceriței s-a mărit după nașterea mezinei Venus. Chiar dacă a trecut ceva timp de când vedeta a adus-o pe lume pe fiica sa cea mare, acesteia i se pare că a trecut foarte puțin timp, și nici măcar nu își dă seama când a crescut fetița.
Chiar Irina a dezvăluit aceste lucruri urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare. Vedeta și-a deschis sufletul în timp ce aștepta să meargă la o serbare de Crăciun, la grădinița pe care o frecventează Victoria. Soția lui Cristi Manea spune că nu știe cu exactitate ce o să se întâmple la eveniment, însă abia așteaptă să o vadă pe micuța ei, în special pentru că aceasta a început de ceva timp să fredoneze prin casă cântece tematice de Crăciun.
Citește și: Fiica Irinei Deaconescu trece prin clipe grele! Soția lui Cristi Manea a spus tot: „Nu am dormit azi-noapte”
„Noi ne începem ziua cu un fel de serbare, nu știu dacă e neapărat serbare, că sunt prea mici copiii să cânte, să țină minte poezii. Oricum, în ultima vreme Victoria tot cântă prin casă (…) Probabil a făcut ceva repetiții și vor să ne facă o surpriză astăzi, în care copiii să ne colinde. Habar n-am, nu știu ce se întâmplă. Ne-au pus luni să îi îmbrăcăm în alb. Din nou, nu știu ce surpriză, poate le-au făcut poze, abia aștept să văd. Voi vă dați seama?! Victoria are serbare. Când a trecut timpul… eu parcă ieri am născut-o, sincer.”, a povestit soția lui Cristi Manea, pe InstaStory.