kanald.ro
Vedete
Ipoteze cutremurătoare în cazul dispariției nepoatei lui Mihai Trăistariu! Artistul explică ce s-ar fi putut întâmpla cu Raluca: "Sora mea s-a dus până în America" | EXCLUSIV
Nepoata lui Mihai Trăistariu este de negăsit, de mai bine de trei ani. Artistul a discutat cu jurnaliștii WOWbiz.ro și spune că ar fi câteva ipoteze în spatele dispariției misterioase.
Dispariția misterioasă a nepoatei lui Mihai Trăistariu a rămas încă un caz nerezolvat. Raluca este fata surorii artistului și nimeni nu mai știe nimic de ea de trei ani.
În familia lui Mihai Trăistariu a rămas o problemă nerezolvată. Raluca, nepoata artistului este de negăsit de mai bine de trei ani. Vedeta a discutat cu jurnaliștii WOWbiz.ro și ne-a mărturisit ce ipoteze există în cazul dispariției tinerei. Îndrăgitul cântăreț mărturisește că sora lui a mers până în Statele Unite, tocmai în încercarea de a o găsi, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Cum a dispărut nepoata lui Mihai Trăistariu
Nepoata lui Mihai Trăistariu era plecată în SUA, acolo unde se și căsătorise. Tânăra studiase Matematica în Germania, iar mai apoi a mers peste Ocean pentru specializare. De trei ani însă părinții nu mai știu nimic de ea, nu le-a mai răspuns la telefon și nici pe rețelele sociale nu a mai postat nimic.
„Ea a dispărut de acasă prin 2018. Făcuse Facultatea de Matematică în Germania, a câștigat o grămadă de notorietate acolo și au trimis-o la New York să facă o specializare și de mai bine de 10 ani este plecată din țară.
Raluca fusese olimpică la matematică, avea 10 la Bac și au acceptat-o imediat la facultate. Ea a fost mai mult cu învățatul, și la facultate, între Germania și America. Tocmai de aceea sora mea e nedumerită că poate au mai existat ciondăneli cu familia și de asta să nu vrea ia legătura cu ea, dar deja era plecată de 10 ani așa că nu prea își aveau sensul discuțiile de genul acesta.
Sora mea mi-a mai zis că au avut o discuție în contradictoriu, dar a fost așa minoră și nu vede o finalitate așa gravă ca pentru atâta lucru să nu mai vorbească cu mama sa. Măcar îi spunea că s-a supărat și gata.
Ea a dispărut subit. Nu a mai dat niciun semn și nici pe WhatsApp nu o găsim, nici pe Facebook sau LinkedIn nu o găsim și atunci de asta presupune că a pățit ceva grav, pentru că ea nu postează nu apare pe nicăieri”, a explicat Mihai Trăistariu, pentru WOWbiz.ro.
Mihai Trăistariu
Sora lui Mihai Trăistariu a mers în SUA să o caute
Sora artistului a mers în SUA să își caute fata, însă nici acolo nu a primit nici măcar un răspuns. Raluca îi spusese că urma să se angajeze la Guvernul american, însă chiar și așa a fost de negăsit.
„Sora mea s-a dus până în America, a mers inclusiv la Guvern că Raluca îi spusese că voiai să o angajeze și s-a gândit poate au angajat-o la niște chestii secrete și poate sunt așa stricte că nici nu ții legătura cu familia că trebuie să rămână totul strict secret”, a mărturisit artistul.
Sora vedetei a mers și în casa ginerelui său, tocmai pentru a vedea dacă o poate ajuta cu informații, însă nici acolo nu a primit un răspuns sau o informație despre Raluca. Din contră, sora lui Mihai Trăistariu a considerat chiar ciudată atitudinea pe care fostul său ginere a avut-o când a mers la el acasă.
„Sora mea mai spunea că s-a dus în America și la fostul ginere, fostul soț al nepoatei mele și au ținut-o la ușă. Nu au lăsat-o să intre în casă și așa i s-a părut ciudat. I s-a părut că ceva a fost dubios, de ce nu au invitat-o în casă, chiar dacă au divorțat. S-a gândit că cine știe, poate i-a făcut ceva sau pur și simplu fata chiar nu mai vrea deloc să vorbească cu mama sa”, ne-a mai spus el.
Mihai Trăistariu
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
De ce nu ar mai fi vrut Raluca să vorbească cu părinții
În familia lui Mihai Trăistariu opiniile par să fie împărțite. Unele dintre rude sunt de părere că Raluca nu ar mai vrut să discute cu familia din cauza unor certuri pe care le-ar fi avut și mai ales pentru că mereu mama ar fi încercat să îi controleze viața.
„Sora mea a încercat prin toate căile să îi dea mesaje, prin rude, prin colegi de facultate pe care îi mai știa, dar nu a primit niciun răspuns.
Ea a divorțat. Eu am mers acolo în SUA, i-am cântat la nuntă și după șase luni a divorțat. Una din verișoarele noastre susține că sora mea i-a forțat puțin destinul Ralucăi și a obligat-o să se mărite. Prea îi controla viața și atunci poate ea a vrut să scape de sub tutela familiei.
A vrut să o căsătorească cu acest băiat, era un băiat foarte deștept, fiu de ambasador de acolo din SUA, iar ei au cam împins-o de la spate, dar tot nu e un motiv să nu dea semne acasă, chiar și dacă a divorțat. Oricât te-ai supăra pe mama și tata că ți-a controlat copilăria, dar să fugi așa în lume și să nu mai știi nimic e puțin straniu”, a mai precizat Mihai Trăistariu, pentru WOWbiz.ro.
Ai un pont WOW? Daca deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!