
kanald.ro
Vedete
După incidentul de la restaurant, Ioana și Ilie Năstase s-au întâlnit întâmplător. Cum a reacționat bruneta?
Ioana Năstase nu trece deloc printr-o etapă bună a vieții sale, recent având parte de un episod despre care spune că a traumatizat-o.
După ce o femeie a încercat să o seducă într-un restaurant, până în pragul în care a ajuns să fie agresivă, Ioana și Ilie Năstase au luat o pauză de la relația pe care o au.
Însă despărțirea nu a fost una de lungă durată și asta pentru că acum, la patru zile distanță de la eveniment, cei doi au dat nas în nas, într-un centru comercial.
Încă supărată pe fostul mare tenismen pentru că nu i-a luat apărarea în fața agresoarei sale, Ioana nu a vrut să dea ochii cu Ilie Năstase.
În momentul în care s-au ciocnit unul de altul, pentru că încă se află sub șoc și încă nu știe dacă mai vrea să-i fie soție, bruneta l-a rugat pe afacerist să păstreze distanța.
„Când am coborât din mașină, am văzut că vine spre mine. Mi-am lăsat capul jos pentru a nu îl privi, ca să nu îl văd, măcar o perioadă, cât să pot să îmi revin. El trebuia să se ridice de la masă, să îmi ia apărarea, să zică să plecăm. Dar el a fost de acord cu tot ce mi-a făcut ea mie. Eu am avut noroc cu patronul de la restaurant. Ea ne-a invitat și la ea acasă, măcar o oră”, a declarat Ioana Năstase, conform Impact.
Nu doar șocul că soțul nu i-a sărit în apărere nu îi dă pace Ioanei Năstase. Partenera fostului sportiv spune că de sâmbătă, de când a avut loc incidentul, nu a putut mânca aproape nimic. Doar nevoia a făcut-o să iasă din casă și să încerce să uite momentele tensionate prin care a trecut.
Vedeta mărturisește că, deși știe cine este persoana care a agresat-o, pentru că are un copil, nu îi va spune public numele. Însă, este conștientă că, deși este o femeie puternică, îi va lua ceva timp până va da uitării totul și va putea merge înainte. Cu răbdare și pași mici, spune Ioana Năstase, va trece, ca de fiecare dată, și peste acest hop al vieții ei.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Am reușit să mănânc o banană și să ies din casă după 3 zile. Am fost nevoită să ies pentru a scoate niște bani. A fost calvarul vieții mele. În astea 3 zile am stat și m-am gândit, am încercat să mă liniștesc, să mă detașez de respectiva trăire. Nu am reușit, mai îmi trebuie ceva timp. Ușor nu este, clar, dar trebuie să o iau încet, treptat.
Sunt sigură că o să îmi revin pentru că sunt o femeie puternică. Nu am putut să mănânc, ce este drept, a venit o prietenă aseară, mi-a adus o supă. Am încercat să mănânc ceva, dar nu am putut, în afară de o banană. Am băut foarte multă apă, o să îmi revin, încet, încet. Încerc să nu îmi mai aduc aminte”, a mai zis Ioana Năstase.