WowNews logo WOWnews
Stories
Inna, surpriză de proporții din partea fanilor, de ziua ei de naștere. Artistei i s-a tăiat răsuflarea: „Nu am cuvinte”

Vedete

Inna, surpriză de proporții din partea fanilor, de ziua ei de naștere. Artistei i s-a tăiat răsuflarea: „Nu am cuvinte”

Inna a avut parte de o surpriză cu totul inedită din partea fanilor ei, chiar când se afla pe scenă.

Inna se numără printre cele mai de succes artiste de la noi din țară. Are parte zi de zi de aprecierea fanilor săi, fiind răsfățată de aceștia cu fiecare ocazie. Artista a împlinit vârsta de 36 de ani și, așa cum nu se aștepta, a primit cel mai frumos cadou chiar pe scenă, în timpul unui concert, de la admiratorii ei. Emoționată peste măsură, a scris un mesaj special în mediul online, prin care și-a exprimat recunoștința pentru succesul pe care îl are.

Inna a împlinit astăzi frumoasa vârstă de 36 de ani, însă nu se aștepta la ceea ce avea să experimenteze chiar la miezul nopții, în timpul concertului. Artista s-a declarat de-a dreptul impresionată de gestul fanilor ei prezenți la concertul din Ungaria, așa că nu a putut să nu împărtășească emoționantele imagini de la locul faptei și cu fanii ei din mediul online.

Citeste si: FOTO Videoclipul viral în care Igor Cuciuc se distrează. Cum a fost surprins și ce spun internauții: „Dimineața bocește pentru vizualizări și defăimare, seara, la club cu femei.” - kfetele.ro

Citeste si: Shakira, gestul nebănuit pe care l-a făcut după ce a văzut imaginile cu Pique și noua sa iubită! Artista a ajuns la capătul puterilor

Inna, surpriză de proporții de ziua sa de naștere

Miezul nopții a prins-o pe Inna pe scenă, în timpul unui concert în Ungaria, în fața unei mulțimi de oameni. Artista a avut parte de o surpriză așa cum numai marii artiști au ocazia să experimenteze. Fără să se aștepte vreo secundă la ce avea să urmeze, Inna a rămas uimită, mărturisind că acest gest din partea fanilor a făcut-o foarte fericită. Ce s-a întâmplat, de fapt, în timpul concertului?

Citeste si: INNA, primul artist român pe scena de la Tomorrowland în fața a 200 000 de oameni

Fix la miezul nopții, când Inna se afla încă pe scenă, unii dintre colegii artistei au apărut ținând în brațe un tort, iar în acel moment toți fanii artistei au început să cânte „La mulți ani”. Cântăreața a rămas fără cuvinte, neputând decât să le spună fanilor săi cât de recunoscătoare le este și că au parte de toată iubirea ei.

„Pe scenă de ziua mea. Nu am cuvinte să descriu sentimentul! Mulțumesc Ungaria. Vă iubesc până la lună și înapoi”, a scris Inna pe rețelele de socializare.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de INNA (@inna)