kanald.ro
Actualitate
Incredibil! La ce metodă au recurs negociatorii pentru a-l prinde pe criminalul din Bran. Oamenii legii au reușit să-i salveze viața, după ce a amenințat că se sinucide în podul casei
Cum au reușit oamenii legii să-l imobilizeze pe inculpat, deși perimetrul era prea mic și acesta amenința că se omoară cu un cuțit? Au apelat la o metodă incredibilă!
Au apărut noi detalii despre criminalul din Bran, care este anchetat acum de polițiști pentru uciderea Alexandrei și a lui Nicu. Anchetatorii au dezvăluit ce s-a întâmplat cu puțin timp înainte ca individul, cunoscut în trecut cu probleme psihice, să ajungă pe mâinile autorităților.
Metoda prin care negociatorii au reușit să-l convingă pe criminal să nu se sinucidă, după comiterea faptelor
Doar câteva ore a durat până când oamenii legii au reușit să-l prindă pe principalul suspect al crimelor din Bran. Individul care i-a lăsat pe Alexandra și Nicu să zacă într-o baltă de sânge a fost găsit în propria locuință, în pod. Misiunea polițiștilor nu a fost, însă, deloc una ușoară, și asta pentru că le-a fost destul de greu să intervină, dat fiind perimetrul îngust și faptul că individul avea în mână un cuțit, cu care amenința că își va pune capăt zilelor.
Cum se aflau într-o situație delicată, anchetatorii au decis să apeleze la o metodă specifică în asemenea cazuri și să aducă un negociator. Câteva minute mai târziu, polițiștii au reușit să-i câștige încrederea inculpatului și să-i descopere punctul vulnerabil, astfel că au venit cu o propunere: să se roage împreună. Surse judiciare, citate de ziare.com, susțin că atacatorul a acceptat imediat, fiind sensibilizat de amintirea mamei sale, care obișnuia să citească des psalmii. Odată întors cu fața la perete, pentru a rosti rugăciunea în sincron cu negociatorul, echipajul SAS a intervenit și a reușit să-l imobilizeze pe individ.
Principalul suspect în cazul crimelor din Bran
Principalul suspect al dublei crime din Bran a lăsat un bilet de adio
Imediat după ce l-au reținut pe criminal, oamenii legii au descins și în locuința acestuia, pentru căutarea de probe. La scurt timp, polițiștii au găsit un bilet de adio, scris cel mai probabil înainte de comiterea faptelor: „A fost găsit un bilet scris pe o foaie față-verso în care erau consemnate diverse lucruri, dar ceea ce i-a atras atenția procurorului era referirea la mama sa, care a ajuns în rai și că el va ajunge în iad.”, a transmis prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Adrian Radu, potrivit mytex.ro.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro