kanald.ro
Vedete
"În urma acestor discuții am înțeles" Soțul Cristinei Spătar a ținut totul secret, până când s-a simțit pregătit să ia o decizie. Vicențiu Mocanu a vrut să fie primul care anunță schimbarea uriașă din viața lui
Soțul Cristinei Spătar a reușit, fără îndoială, să-i surprindă pe toți cu vestea pe care a dat-o de curând, legată de viața profesională. Despre ce este vorba?!
Cristina Spătar se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație, motiv pentru care admiratorii ei s-au bucurat la maxim atunci când au aflat că și-a găsit fericirea în brațele unui alt bărbat, dar și că a devenit soția acestuia.
Mai mult, după ce și-au unit destinele, cei doi parcă înfloresc, atât pe plan personal, dar mai ales pe plan profesional. Așadar, dacă artistei îi merge foarte bine în carieră, același lucru își dorește și Vicențiu Mocanu pentru el, care a anunțat de curând, public, că și-a depus candidatura pentru a fi primar la Râmnicu Vâlcea.
La eveniment, care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, a participat și George Simion, liderul AUR, care l-a susținut pe Vicențiu Mocanu.
“Sunt onorat să fiu în această seară în fața dumneavoastră. Vreau să încep prin a-i mulțumi președintelui AUR și, totodată, prietenului meu, George Simion, pentru introducere și încrederea deplină pe care mi-a acordat-o și pe care o acordă întregului proiect. (…) Am purtat discuții cu foarte mulți oameni de-a lungul timpului. În urma acestor discuții am înțeles problemele cu care se confruntă întreaga noastră comunitate. Nu aș fi fost aici dacă nu aș fi convins că le pot rezolva, împreună cu voi. Provocările nu mă sperie, ci ele mă determină să mă implic cu toată forța și energia pentru a produce schimbarea de care Râmnicu Vâlcea are nevoie. Astăzi, cu inima plină de speranță și determinare, stau în fața voastră pentru a anunța candidatura mea pentru funcția de primar al orașului nostru, Râmnicu Vâlcea. Fac acest pas pentru că Râmnicu Vâlcea merită mai mult!”, a fost discursul lui Vicențiu Mocanu.
Vicențiu Mocanu și George Simion
Vicențiu Mocanu și George Simion
Cristina Spătar, principala susținătoare a lui Vicențiu Mocanu
Așa cum era de așteptat, Cristina Spătar își susține soțul în carieră, iar odată cu anunțarea candidaturii lui Vicențiu Mocanu la Primăria Râmnicu Vâlcea, artista a scris și un mesaj pe rețelele de socializare pentru partenerul de viață, care a făcut un pas important în carieră.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Vedeta i-a urat succes soțului său pe noul drum, precizând în același timp că îi este alături și îl susține.
„Mereu împreună! Succes pe noul drum! Sunt alături de tine!”, a fost mesajul pe care artista i l-a transmis soțului ei nou intrat în politică.