WowNews logo WOWnews
Stories
Patrick a încheiat cunoașterea cu Virginia

Vedete

„Îmi pare rău” Patrick i-a spus „adio” Virginiei și este pregătit să o cucerească pe Larisa! Decizia a bulversat pe toată lumea

Patrick a încheiat cunoaștere cu Virginia! Larisa prezintă interes pentru el acum.

Răsturnare de situație radicală în „Casa iubirii”! Dacă la început a dat de înțeles că Virginia este fata pe care o place și pe care își dorește să o cunoască cât mai bine, acum Patrick îi spune un „nu” categoric! Concurentul s-a reorientat, îndreptându-se de această dată, spre surprinderea tuturor, spre Larisa, fata cu cei mai mulți admiratori din emisiune. Chiar dacă au fost colegi și în sezonul 2, cei doi au stat la distanță până acum, când Patrick a simțit că este momentul să o cunoască mai bine. Iată cum și-a explicat concurentul schimbarea radicală în ceea ce privește fetele pe care le place!

În cadrul ediției din această dimineață, Patrick i-a dat „PASS” Virginiei și un mare „SMASH” Larisei, scoțând-o din ecuație pe care pe care a remarcat-o de la început. A bulversat toți concurenții cu decizia sa, însă astăzi a decis să-și explice comportamentul și să-i dea Virginiei un motiv întemeiat, în urma căreia să înțeleagă situația creată. 

Citeste si: Postările emoționante pe care Igor Cuciuc le-a făcut în cursul zilei de ieri! Ce a uimit cu adevărat la un comentariu lăsat de mama Andreei Cuciuc, Diana? "Dumnezeu e mare!" - kfetele.ro

Citește și: Ionuț a apărut singur la câteva săptămâni după marea finală, iar susținătorii l-au asaltat cu mesaje. Ce s-a întâmplat când Bianca a fost adusă în discuție: „

Patrick, PASS pentru Virgina, SMASH pentru Larisa

Patrick i-a mărturisit Virginiei că este o fată foarte frumoasă, însă că și-a dat seama de faptul că nu simte chimia de care are nevoie alături de ea, așa că a decis să se îndrepte spre Larisa. Concurenții nu au putut să nu observe reacția Larisei în momentul în care s-a dat verdictul, oferindu-i un pupic virtual lui Patrick.

„În primul rând, vreau să vă spun că amândouă sunteți extraordinar de frumoase, asta ca să lămuresc un aspect. Datorită faptul că cu Virginia cumva am concluzionat că nu avem chimia de care aveam nevoie pe plan amoros, spun PASS, iar Larisei îi spun SMAH, deoarece încă nu știm dacă nu aveam chimie. Repet, amândouă sunteți extraordinar de frumoase, dar SMASH-ul este la Larisa. Îmi pare rău, Virginia.”, a spus Patrick, atunci când s-a simțit nevoit să-și explice alegerea.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: UNDE ar fi trebuit să fie Andreea Cuciuc în noaptea fatidică de 15 noiembrie? Igor Cuciuc, bântuit tot restul vieții de decizia fiicei lui: „Nu poți să-i interzici unui copil să...” - radioimpuls.ro

Emisiunea poate fi urmărită pe Kanal D de luni până vineri de la orele 10:00 și 16:30, iar sâmbătă și duminică de la 16:00 și 19:00.

Citește și: „Îmi place să stau cu tine în brațe” Cosmin și Ștefania, îmbrățișări și gesturi tandre sub privirile geloase ale Biancăi! Julia a reacționat imediat când și-a văzut