kanald.ro
Vedete
Imaginea uitată cu Cătălin Bordea și Spike! Cei doi aveau o relație extrem de bună, iar artistul îl considera chiar frate pe comediant
Cătălin Bordea și Spike au avut o relație foarte bună în trecut, asta înainte ca partenera de viață a comediantului să-l trădeze cu artistul.
Au trecut câteva luni bune de când Cătălin Bordea și Livia și-au spus ”Adio” definitiv. Înainte de a semna actele de divorț, se tot vehicula că între cei doi se întâmplă ceva, dar au negat mereu că ar fi vorba despre o separare. Ei bine, au decis să facă public totul abia după ce situația a fost oficială, mai precis atunci când au ajuns în fața notarului pentru a semna actele de divorț.
Totuși, nu a durat mult până când în spațiul public au circulat câteva imagini cu fosta parteneră a comediantului, Livia, care își refăcuse viața cu nimeni altul decât Spike, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Cătălin Bordea, cu toții fiind luați prin surprindere de această veste.
Cătălin și Spike au fost foarte buni prieteni, acesta fiind și motivul pentru care nimeni nu se aștepta la o asemenea situație. Relația lor de prietenie era un strânsă, iar drept dovadă stă chiar o imagine postată de cântăreț, în anul 2018, alături de comediant, în descrierea căreia îl numise pe Bordea ”frate”.
„Aparent am un frate, știu…nu semănăm”, scria Spike, pe Facebook, în 2018, în dreptul unei imagini cu Cătălin Bordea.
Cătălin Bordea și Spike, pe vremea când erau prieteni
Cătălin Bordea a fost șocat atunci când a aflat de idila dintre Livia și Spike
Atunci când au divorțat, Cătălin Bordea nu credea că Livia ar fi putut să-i facă rău, căci motivul principal al separării a fost faptul că tânăra nu se mai regăsea, conform detaliilor oferite de comediant.
Așa se face că, șocul trăit de vedetă, în momentul când a aflat de idila Liviei cu Spike, a fost cu atât mai mare, comediantul povestind pe îndelete ce a simțit exact atunci când a văzut imaginile cu fosta soție și noul partener.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Șocul a fost ceva… Simți fizic cum te golești. Simți cum te împietrești, pur și simplu. Nu mai ai reacție. E ca la o anestezie, așa. Pur și simplu fața rămâne mobilă. (…) Eu m-am pus pe bancă așa, mă uitam în gol. (…) Încep să se lege (n.r. lucrurile) pentru că la un moment dat ai impresia că ești nebun. În timpul ăla, tu ai impresia că ești nebun, că vezi tu semne peste tot și nu știu ce”, a spus Cătălin Bordea, în cadrul podcast-ului lui Speak.