kanald.ro
Vedete
Ilie Năstase a pus piciorul în prag! Fostul tenismen a spus adevărul dur despre relația cu Charlotte și Nicholas, copiii săi adoptivi: „Nu-mi mai pasă. Ce treabă am eu?”
Ilie Năstase a făcut primele declarații, după ce fiica sa adoptivă a acuzat-o pe soția lui că nu le-ar permite să păstreze legătura.
Este scandal în toată regula în familia lui Ilie Năstase, după ce fiica adoptivă a fostului tenismen a acuzat-o pe soția sa, Ioana, că l-ar ține pe bărbat departe de ea. După ce partenera lui Ilie Năstase a infirmat cu tărie aceste informații, și fostul mare jucător de tenis și-a spus punctul de vedere.
Ilie Năstase a spus clar și răspicat că nu soția sa a fost cea care i-a blocat numărul fiicei lui de pe telefonul său, ci chiar el. După ce Charlotte a spus că a vrut să-i ureze „La mulți ani” tatălui său, dar că nu a putut lua legătura cu el, fostul tenismen a fost tranșant și a spus că nu mai vrea să audă nimic de fiica adoptivă.
„Este incredibil ce poate să spună. Păi cum să umble Ioana la mine în telefon? Cum să o blocheze soția mea? Fabulos! Vreau să știe că eu, personal, am blocat-o. Așa că să stea liniștită, să nu mai arunce vina pe ea. Da, în urmă cu trei ani, când a apărut ea cu OnlyFans-ul sau dezbrăcată în poze, atunci am blocat-o. De atunci gata, nu mai am nicio treabă cu ea. Îi urez multă sănătate, dar o rog să termine cu scandalurile. Cu mine nu mai are ce discuta, e pe drumul ei. Am ajutat-o când a fost cazul, i-am plătit școala, vreo jumătate de milion de euro. Ea e în SUA, eu în România, nu-mi mai pasă. Fiecare are viața lui”, ne-a declarat Ilie Năstase.
Ilie Năstase și fiul său, Nicholas
Ilie Năstase, declarații neașteptate despre fiul care ar fi dispărut
De asemenea, Charlotte a mai spus că a vrut să-i ceară ajutorul lui Ilie Năstase pentru a-l găsi pe Nick, fiul adoptiv al acestuia, care ar fi dispărut. Fostul jucător de tenis a șocat pe toată lumea, afirmând că nu mai știe nimic de fiul său de jumătate de an, dar că nu are de gând să-l caute.
„De Nicholas nu mai știu nimic, ultima dată am vorbit în urmă cu vreo șase luni. La fel, ce treabă am eu cu el? Vreți să las totul aici și să mă duc să-l caut prin SUA? Să mă stabilesc la New York? Nu e treaba mea ce face, cu ce se ocupă… subiect închis!”, a mai spus Ilie Năstase.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro