
kanald.ro
Vedete
Ioana Năstase este cea care a apelat serviciul 112 și a solicitat prezența autorităților
Ilie Năstase și Ioana Năstase au făcut nunta civilă în 2019, iar în 2020 cei doi se pregăteasu să divorțeze. Surpriză, însă, căci cei doi au făcut și nunta religioasă la puțin timp după ce și-au pus problema divorțului. Asta denotă că certurile dintre cei doi sunt destul de puternice.
Deși relația lor părea mai închegată ca niciodată, iată că există probleme în paradis și acum! Se pare că a fost nevoie de intervenția oamenilor legii pentru a calma spiritele acasă la cei doi îndrăgostiți.
Înainte ca virusul SARS-CoV-2 să se răspândească în întreaga lume, Ilie Năstase își punea problema celui de-al șaselea copil, care să-i calce pe urme și să joace tenis.
„Acum ne dorim să facem o fetiţă, este ideea Ioanei, care să devină o altă Simona Halep … dar asta nu-ţi garantează nimeni. Sigur, dacă vom avea o fetiţă, o vom putea îndruma să joace tenis, îi vom oferi toată susţinerea noastră dar, dacă va avea stofă de jucătoare, o să ajungă campioană oricum”, a mărturisit fostul tenismen.
Acestea erau cuvintele frumoase ale lui Ilie Năstase.
Se pare, însă, că lucrurile nu erau chiar roz între el și soția lui, iar începutul de an l-a sărbătorit cu poliția la ușă. Până la urmă, relația dintre el și Ioana nu este tot timpul roz, iar de această dată a fost nevoie de intervenția oamenilor legii.Potrivit surselor din poliție, Ioana este cea care a alertat vineri serviciul de urgență 112 și a cerut ca un echipaj de poliție să vină acasă la ea și la soțul ei.
În urma anchetei polițiștilor, aceștia au constatat că nu a fost vorba de violență fizică, ci doar verbală, acest lucru fiind afirmat chiar de Ioana. Se pare că între cei doi ar fi avut loc doar o ceartă ceva mai aprinsă.
Nu este prima dată când Ilie Năstase are scandaluri cu partenerele de viață. În urmă cu mai mulți ani, acesta s-a luat la bătaie cu fosta soție, Brigitte Sfăt, care după incident a divorțat de el.