
kanald.ro
Actualitate
Românii care găzduiesc refugiați ucraineni vor primi bani de la stat. Guvernul promite 20 de lei de persoană.
Pe teritoriul Ucrainei se duce un război armat împotriva Rusei de 16 zile, atunci când Vladimir Putin a atacat țara vecină. Tot de atunci, peste 2,5 milioane de ucraineni fug din calea morții, în speranța că-n alte țări își vor regăsi pacea.
Chiar dacă ucrainenii care și-au părăsit casele au fost doar în tranzit sau au rămas în țara noastră, românii, firme private, statul român, oameni de rând și vedetele i-au întâmpinat la intrarea în România cu de toate, gest apaudat de președintele Zelenski.
Atât la vama de la Sighetu Marmației, cât și la vama Siret, refugiații ucraineni au găsit tot ce au avut nevoie. Românii au donat mâncare, pachete, apă, le-au pus la dispoziție transport gratuit și chiar cazare.
Astfel că acum, 11 martie 2022, statul vine cu o hotărâre de Guvern prin care să ofere ajutor financiar celor care pun la dispoziția refugiaților ucraineni un acoperiș deasupra capului și o masă caldă.
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a aprobat vineri hotărârea prin care statul oferă românilor care găzduiesc ucraineni o sumă de bani zilnică pentru fiecare persoană în parte. Prin această măsură, autoritățile din România își doresc să acopere cheltuielile pentru hrana refugiaților ucraineni pe care le fac românii în această perioadă de criză.
Pentru acest fapt, Guvernul suplimentează bugetul Ministerului Afacerilor Interne cu suma de 18 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, bani care, spun autoritățile, vor ajunge pentru a sprijini 15.000 cetățeni ucraineni, pentru o perioadă de 60 de zile.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Guvernul a aprobat hotărârea de stabilire a mecanismului de decontare din bugetul Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, respectiv Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă Bucureşti-Ilfov, a cheltuielilor cu hrană cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne.
Ce se întâmplă prin acest act normativ, se stabileşte mecanismul concret prin care persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana. Sprijinul financiar pe care statul îl asigură pentru fiecare persoană cazată în fiecare zi pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru a asigura hrana este de 20 de lei/zi pentru fiecare persoană. În acest sens, bugetul MAI a fost suplimentat, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu suma de 18 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, bani prevăzuţi în bugetul de stat din acest an”, a declarat Dan Cărbunaru, notează DIGI24.